Umbrele în folclorul aromânilor I

Sistemul de credinţe tradiţionale aromâneşti oferă teme şi motive racordate în primul rând la o tradiţie universală, prin care respiră şi la care participă activ. Unul dintre aceste motive e reprezentat de umbre.

Umbrele în cadrul dualităţii întuneric-lumină

“Omul care iese afară noaptea pe necîntatul cocoşilor „se aumbrează,” este bîntuit de umbre .”[1]

“Pînă la botez lăuza şi copilul nu sînt lăsaţi singuri în cameră. Lăuza se umbreşte iar pe copil vin Ginţii şi îl mănîncă.”[2]

Am ales aceste două mărturii culese de Irina Nicolau de la aromâni, pentru asemănarea tematicii lor, relevante pentru ilustrarea conceptului de “umbră” în mentalul tradiţional al aromânilor.

Ambele interdicţii sunt în strânsă legătură cu coordonata temporală, care dă şi cheia interpretării lor. În ambele cazuri e vorba despre o reînnoire care urmează a fi produsă, o înviere, o trecere într-o altă paradigmă care este pe pragul de a se manifesta. Atât ” pe necântatul cocoşilor” cât şi “pânâ la botez” indică realităţi temporale ce aparţin lumii de dincolo, unui alt plan al existenţei, nu cel al conştiinţei, al raţiunii, diurn. Ele fac referire la o perioadă nocturnă, scufundată în întuneric, în care materia e nediferenţiată-timpul originilor, începuturilor, confuziei, haosului primordial.

Cel mai întuneric este înainte de răsăritul soarelui, prevestit de cocoşi- la fel cum în întuneric spiritual stă pruncul înainte de a fi botezat, prin urmare, înainte de a primi lumina creştinătăţii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru mamă, care, deşi (probabil) trecută prin ritul botezului, prin recenta naştere, dare a vieţii, devine “mama universala” contopindu-se cu materia în sine, cu fecunditatea însăşi- stare caracteristică pentru materia haosului originar.

Iată cum ambele cazuri trimit în aceeaşi măsură la conceptul de lumină- fie că e vorba de cea fizică, reală, sau cea spirituală. Dar ele constituie în sine stări pregătitoare, premergătoare, de trecere pentru primirea acestei lumini. Atât copilul, cât şi lăuza sau omul care iese în mijlocul cel mai dens al nopţii afară- sunt prinşi în obscuritatea uterului primordial, sunt fiinţe difuze, fără contur clar, prin urmare vulnerabile, încă în stadiu modelator. Tocmai de aceea exact acela este momentul în care apar “umbrele”. Ele, în sine, nu sunt nimic altceva decât proiecţii, sau o altă denumire pentru starea confuză a celor trei- aflaţi între întunericul absolut, dar totuşi în iminenţa luminii. Ce altceva sunt umbrele dacă nu coexistenţa întunericului cu luminii, în aşa fel încât una este imposibil de perceput fără cealaltă?

Continuând ideea “pasajului”, “trecerii” am putea foarte bine interpreta umbrele sau ginţii veniţi a face rău celor 3 înainte de primirea luminii (întineririi, reînnoirii fiinţei, adevărata intrare în viaţă) ca fiind probe, teste iniţiatice care verifică puritatea, străşnicia omului. Starea celor 3 se confundă cu cea a iniţiatului, a neofitului care aşteaptă, care e pe punctul de a primi iniţierea, iar perioada vulnerabilităţii sau testării lor nu e altceva decât ceea ce Arnold van Gennep includea în vasta şi universala categorie a “riturilor de trecere”.

Mai multe despre umbre în concepţia aromânilor, în posturile viitoare


[1] Irina Nicolau, “Aromânii. Credinţe şi obiceiuri”

[2] Idem 1.

©Georgiana Caratanascu Vlahbei

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s