Cristina Plecadite: Strategii matrimoniale şi identitate la aromânii grămuşteni din Călăraşi -Introducere

Introducere

A determina specificul cultural al unui grup presupune nu numai raportarea la trăsăturile sale constitutive, dar şi modul în care acestea sunt percepute ca fiind definitorii pentru fiinţa colectivă. Strategiile de menţinere a identităţii, de a opune Celuilalt o frontieră care restricţionează şi reglementează, sunt în funcţie tocmai de ceea ce grupul consideră a avea ca specific. Simbolurile luate în definirea Sinelui colectiv ca diferit de Alter sunt în permanenţă articulate la situaţii deoarece grupul evoluează într-un cadru dinamic. Aceasta atrage după sine permanente definiri şi redefiniri, întărirea unor strategii identitare sau abandonarea lor, crearea unor strategii mai eficiente…

Cazul aromânilor reprezintă o excelentă exemplificare. Lipsiţi de o formă politică – deşi nu erau lipsiţi de un teritoriu: Macedonia istorică, întinsă între Marea Egee şi Marea Mediterană – aromânii au înfruntat istoria şi au adus în prezent ceea ce ei considerau a fi elementele lor distincte: limba, religia, tradiţia. Aceasta în ciuda faptului că au trăit într-un mozaic de etnii (dovadă fiind şi multitudinea de nume sub care sunt cunoscuţi în Balcani: grecii îi numesc “vlahi” sau “cuţo-vlahi”, albanezii şi sârbii, “ţintari” etc.). Cât timp au trăit în spaţiul în care s-au format, ei s-au numit pe sine într-un singur mod “armân”, echivalent al termenului de “român”: “şi mini escu armân”, obişnuiau să spună atunci când întâlneau un român din nordul Dunării. Conştiinţa de a fi român a generat strategii de apărare a sinelui colectiv. Venirea în România (1925-1928), rămasă în memoria colectivă drept “colonizarea”, a schimbat fundamental modul lor de viaţă (au renunţat la păstoritul transhumant şi inevitabil la formele de organizare pe care acesta le implic). Conştiinţa că reprezintă un grup distinct, ce are în comun o limbă, un teritoriu, o istorie comună, anumite obiceiuri e reafirmată odată cu această schimbare socio-geografică adusă de “colonizare”. Numiţi de populaţia autohtonă “machidoni” ei, neîncetând să se considere români, au trasat o nouă frontieră care să le permită coeziunea comunitară în înfruntarea “noului”. Distincţia simbolică “noi” – “ei” (“armân” – “român”) nu este de substanţă, ci doar una ce reglementează schimbul cu ceilalţi în vederea conservării şi perpetuării tradiţiilor şi dialectului, a unui mod de viaţă specific. În această situaţie, familia şi comunitatea sunt văzute de către ei înşişi ca un mod de prezervare a marker-ilor identitari ai grupului.

Acest studiu a plecat de la o constatare: până în anii ‘70-’80, aromânii grămuşteni din Călăraşi se căsătoreau numai în cadrul grupului (practicau endogamia, definită ca alianţă matrimonială, realizată între aromâni). Această practică este adusă din Grecia, odată cu venirea lor. În Macedonia istorică, endogamia era privită ca o frontieră ce reglementa interacţiunile cu out-sider-ii: nu permitea pătrunderea în comunitate a străinilor şi nici pierderea unui membru; comunităţile erau mici şi răspândite de-a lungul Balcanilor astfel încât, orice “trădare” ar fi echivalat cu slăbirea forţei grupului şi cu o înfrângere simbolică. Prin intermediul familiei se conservau elementele lor constitutive: religie, limbă, tradiţie, mod de viaţă… În aceste condiţii, importanţa căsătoriei şi controlul comunitar asupra acesteia erau inevitabile pentru menţinerea coeziunii. A încălca această lege era un atac la adresa întregii comunităţi şi, de aceea, sancţiunile erau pe măsură: expulzarea din familie şi comunitate. Dintr-o dată, acest element extrem de important, devine nu numai tolerat, dar şi “normal” în cadrul comunităţii aromâne din Călăraşi.

De aceea, cunoscând “miza” pe care o implica endogamia ca şi frontieră în păstrarea specificului, problema propusă era greu de înţeles la primele tentative de abordare. Pe parcursul interviurilor am realizat că nu putem reduce subiectul la prezent ci trebuia să-i urmărim evoluţia în limitele “fizice” posibile, până la punctul în care cei mai bătrâni membrii din comunitate ne permiteau să ne întoarcem. Totodată, preferinţa actuală pentru nivelul de educaţie al posibilului partener în defavoarea criteriului de apartenenţă ne-a îndreptat atenţia spre o viziune globală a strategiilor matrimoniale. Aceasta a reprezentat a doua motivaţie ce ne transforma modul iniţial de abordare al problemei. În sfârşit, abordarea finală a inclus un factor pe care nu îl luasem în calcul: endogamia reprezintă o strategie identitară. Dovadă stăteau regretele faţă de renunţarea la acest mod de alegere a partenerului marital, renunţare privită ca un abandon al posibilităţii de transmitere a limbii şi tradiţiilor – elemente pe care toţi aromânii, indiferent de generaţie, le indicau ca marker-i diferenţiatori de ceilalţi.

Răspunsul la întrebarea “de ce aromânii au renunţat la endogamie” apare în final ca abordare a relaţiei între strategiile matrimoniale şi identitate într-o perspectivă diacronică. Astfel, primul capitol va prezenta perspectiva teoretică asupra familiei şi căsătoriei, fenomene ce nu pot fi desprinse unul de celălalt. Pentru a înţelege subiectul propus apare necesitatea distincţiilor teoretice făcute în privinţa modelelor familiale şi a strategiilor matrimoniale care, pentru a dobândi substanţă sunt exemplificate cu cele întâlnite în spaţiul balcanic şi în România. Prezentarea conceptelor fundamentale ale rudeniei reprezintă familiarizarea teoretică cu elementele ce apar în descrierea modelului familial aromân tradiţional (aşa cum este el întâlnit în Grecia). Acest capitol se încheie cu desfăşurarea unor teorii ce vizează legătura între rudenie şi identitate.

A doua parte teoretică a lucrării vizează prezentarea teoriilor despre identitate, cu accentuarea perspectivei interacţioniste – aleasă ca paradigmă în care se desfăşoară partea empirică a lucrării  – vor fi abordate teorii referitoare la identitatea la nivel individual şi identitatea la nivel colectiv; problema frontierelor culturale; dinamica identitară a grupurilor aflate în contact cultural.

Cel de-al treilea capitol cuprinde o descriere a “problemei” aromânilor. Prezentarea generală vizează dezbateri asupra originii şi istoriei lor, modul de organizare social, ocupaţii, limbă.

Această viziune globală asupra aromânilor ne va permite să înţelegem mecanismele prin care ei s-au definit şi redefinit în permanenţă, modul în care anumite trăsături au fost considerate ca fundamentale în diferenţierea faţă de Alter sau au fost revalorizate. Acestea au atras după sine noi strategii de consolidare in-group şi de reglementare a interacţiunilor cu exteriorul şi, mai ales, au redefinit componenţa internă atât a grupului propriu cât şi a Celuilalt.

Cristina Plecadite©

Fragmente din lucrarea de diplomă “Strategii matrimoniale şi identitate. Studiu de caz: aromânii grămuşteni din Călăraşi” vor fi publicate săptămânal.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s