Memoria zilei – 9/22 mai

I. UN SUCCES DIPLOMATIC ROMÂNESC

RAUL BOSSY , diplomat român, fost ambasador la Roma “UN SUCCES DIPLOMATIC ROMÂNESC: I r a d e a u a   d i n   a n u l   1 9 0 5″

 “Mărturii despre dăinuirea neîntreruptă în Peninsula Balcanică a ramurii de miazăzi a neamului românesc se găsesc încă de la cele dintîi dibuiri ale istoriografiei medievale şi pînă în ziua de azi: de la cronicarul bizantin Kedrenos la Geoffroy de Villehardouin, de la Chalcondylas pînă la neobositul călător francez din veacul trecut, Pouqueville. Acesta din urmă, încîntat că descoperise în munţii Epirului o mlădiţă roditoare a gintei latine, îşi rosteşte admiraţia faţă de românii macedoneni: „Ei au rămas neclintiţi şi liberi pe acele meleaguri” – scria el – „încă multă vreme după ce Epirul căzuse pradă mahomedanilor. Cu toată neatîrnarea lor, dîrz apărată pe poziţiile naturale care le erau sălaşul, ei şi-au dat seama că, mai de vreme sau mai tîrziu erau sortiţi să fie răpuşi de puterea duşmană creştinilor. Au avut deci înţelepciunea să caute ca actul lor de supunere faţă de sultan să le asigure vreme îndelungată condiţii de trai mai bune decît acelea ale celorlalte raiale. Dînşii au fost mai ales ocrotiţi de sultanele-valide (sultanele-mame), la tezaurul cărora contribuiau cu o modestă subvenţiune anuală reprezentînd omagiul unui vasal, iar nu tributul unui sclav. Şi au izbutit în acest chip să scape de amestecul turcilor în treburile lor. Erau cîrmuiţi doar de un sfat de bătrîni inteligenţi, aleşi din sînul lor, şi trăiau sub legi tot atît de simple ca şi obiceiurile patriarhale din care acestea izvorîseră. Liberi în practicarea religiei lor, ca şi în viaţa lor de familie, ei au străbătut neatinşi furtunile răscoalelor ce au zdruncinat de atîtea ori Epirul” (L. Pouqueville, Voyage en Grèce, Paris, 1820, t.II, p. 159).

Libertăţilor aromâneşti le-a pus capăt, doar la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, sîngeroasa represiune a lui Ali-Paşà.

Redeşteptarea sentimentului naţional la neamurile conlocuitoare din  Balcani, în secolul trecut, a pricinuit greutăţi noi românilor macedoneni, prinşi în vîltoarea luptelor de afirmare naţională a grecilor şi a slavilor sudici. Spre a se apăra de primejdia unei asimilări forţate în vreuna din massele etnice înconjurătoare, şi mai ales de elenizarea lor treptată, urmărită de biserică – supusă patriarhiei constantinopolitane –, ei îşi cereau dreptul de a se sluji de graiul lor ca limbă liturgică, de a avea proprii lor episcopi – care să le sfinţească bisericile şi să le hirotonisească preoţii, şi a-şi creşte copiii şi a-i instrui şi educa în şcoli cu limbă de predare românească.

Pentru atingerea acestor îndreptăţite ţeluri, privirile macedo-românilor se aţinteau în mod firesc spre acea ramură a naţiunii lor care, la nordul Dunării, înfiripase un Stat independent în crescîndă propăşire. Acţiunea patriotică a lui Apostol Margarit găseşte cel mai călduros răsunet în România liberă, şi astfel cauza macedo-românilor ajunge să fie una din preocupările de căpetenie ale Principatului independent, înălţat apoi la rangul de regat. Iar Societatea de Cultură Macedo-Română s-a străduit, ca şi guvernul ţării, să arate, încă de la întemeierea instituţiei, în 1879, prin glasul autorizat al primului ei secretar, V.A. Urechia (Românii din Macedonia, Bucureşti, 1901, p. 100), că sprijinul  românilor din Carpaţi către fraţii lor din Balcani trebuia să fie mărginit în plan cultural. O activitate de ordin pur politic era exclusă atît din cauza distanţei în spaţiu care despărţea cele două ramuri a le aceleiaşi tulpini, cît şi din aceea a riscului de a se trezi resentimentele guvernului otoman, cu eventuale repercusiuni din cele mai primejdioase  pentru însăşi bunăstarea şi năzuinţele aromânilor. Guvernul din Bucureşti, cu o independenţă statală atît de recent dobîndită nu dispunea încă, pe de altă parte, de autoritatea necesară pentru a interveni direct în problemele Peninsulei Balcanice, mărul de discordie între Poartă şi marile puteri.

După intrarea României în Tripla Alianţă, guvernul din Viena, dorind să îndrepte aspiraţiunile poporului român în altă direcţie decît aceea a Transilvaniei, a îndemnat neîncetat pe guvernanţii din Bucureşti să ia parte mai activ în lupta diplomatică ce se ducea cu înverşunare de diferitele cancelarii pe chestiunea balcanică. Guvernele româneşti ce s-au perindat în acea epocă la cîrma ţării, atît cele conservatoare cît şi cele liberale, au avut însă prudenţa politică de a se feri de gesturi sau manifestări susceptibile de a fi interpretate drept revendicări teritoriale nerealizabile şi vagi, închinîndu-şi toate eforturile pentru cîştigarea autonomiei culturale şi bisericeşti a românilor dinMacedonia. Astfel, prim-ministrul liberal, D.A. Sturdza declarà în Cameră, în decembrie 1901:

„În privinţa chestiunei românilor din Imperiul Otoman acţiunea noastră este absolut şi pur culturală, anume: întîi, şcoale şi biseici româneşti, cu ştirea şi învoirea guvernului otoman, şi al doilea, a nu întreţine aceste şcoli şi biserici pentru ca ele să devină un focar anarhic în imperiul vecin, amic cu noi, ci să fie un factor de ordine, priincios şi garanţie acestui imperiu” (Dezbaterile parlamentare, Monitorul Oficial).

Iar Take Ionescu, în numele partidului conservator, scria: „Fără îndoială, nici un om politic român nu aspiră să anexeze Macedonia, nici să întemeieze acolo un Stat românesc. Se ţine totuşi ca naţionalitatea românilor din Macedonia să fie prezervată, ca noul regim, oricare ar fi el, să dea românilor din Macedonia cel puţin ceea ce au astăzi, chezăşia că vor putea să-şi cultive limba maternă în toată libertatea” (Chestiunea Balcanilor, în „Conservatorul”, 21 martie 1903). Asigurările acestea liniştitoare, menite să adoarmă îngrijorările Porţii, ca şi pe acelea ale puterilor direct interesate, înlesneau stăruinţele guvernului român – mai liber astfel în mişcările lui – pentru apărarea drepturilor naţiunii române din Balcani şi de la Pind. Guvernul conservator prezidat de G.Gr. Cantacuzino, de îndată ce preluă puterea în iarna anului 1904, hotărî să înceapă o acţiune diplomatică energică, pentru a obţine de la Poartă, în cel mai scurt termen, recunoaşterea oficială a autonomiei culturale şi religioase a naţiunii române din imperiul otoman. Instrucţiuni precise fură date în acest sens ministrului plenipotenţiar al ţării la Constantinopole, Al. Em. Lahovary. Mulţumită perseverenţei şi îndemînării lui, precum şi a prestigiului de care se bucura personal la Poartă, sultanul Abdul Hamid II semnă, în sfîrşit, în mai 1905, vestita Iradea prin care autonomia culturală a românilor macedoneni era consfinţită în mod solemn.

Amintind de această izbîndă diplomatică românească de acum o jumătate de veac (în 1956, n. red.), este locul să se aducă prinosul cuvenit şi amintirii destoinicului sol al României, căruia i s-a datorat în aşa de mare măsură: Alexandru Lahovary.

Macedo-Românii nu au avut însă norocul de a se folosi un timp mai îndelungat de noile drepturi ce le fuseseră recunoscute (de mai înainte chiar) şi consfinţite a cum prin Iradeaua (Decretul) din 1905, căci revoluţia „Junilor Turci” mai întîi, iar apoi războaiele balcanice din 1912-1913 schimbară radical situaţia.

Poporul român băştinaş, dinMacedonia, s-a văzut împărţit între ţările vecine, moştenitoare ale împărăţiei turceşti din Europa.

Redăm mai jos textul versiunii franceze al faimoasei Iradea din 9/22 Mai 1905:

«Sous les bienveillants auspices de S.M. IMP. le Sultan, notre auguste Souverain, et à l’instar des bienfaits et des faveurs qu’Il  octroie à tous ses fidèles sujets sans distinction, pour le bénefice de leur culte et de leur nationalité, les Valaques habitant l’Empire ottoman viennent eux aussi de bènèficier – sur leur humble demande soumise aux pieds du Trône – des mêmes droits civils dont jouissent les autres classes de Ses sujets ottomans non musulmans.

            «Ils auront le droit de nommer des mouktars pour leurs propres communautés, conformément à la loi, à l’instar des autres communautés, qui sont représentées dans les conseils administratifs; ils auront également des membres à eux dans ces conseils et ce conformément à las loi; les professeurs qui seront nommés par les communautés valaques pour inspecter, conformément aux lois de l’Empire, leurs propres écoles et celles à créer éventuellement, seront l’objet de facilités de la part des autorités impériales.

            En foi de quoi le présent iradé impérial a eté octroyé e communiqué aux départaments compétents». / ABDUL HAMID II,/ 9/ 22 Mai 1905, Istambul.”

 

II. DOCUMENTE diplomatice

“Cu toată teroarea bandelor, în plină activitate încă de la sfârşitul anului 1904, nimic nu mai putea să mai oprească succesul, acum asigurat, a 40 de ani de sforţări paciente şi la 9/22 Maiu, după negocieri, a căror examinare nu intră în cadrul acestei introduceri M.S. Sultanul consacră în mod solemn existenţa naţionalităţei române în Turcia şi-i conferă, prin Iradea Imperială, drepturi civile egale cu acelea de cari se bucură celelalte naţionalităţi creştine din Imperiu.

Iată textul acestei Iradele, aşa cum a fost publicat la 10/23 Maiu 1905 prin comunicat oficial în toate ziarele din Constantinopole:

„MAESTATEA SA IMPERIALĂ SULTANUL, care în sentimentele Sale de înaltă justiţie şi îngrijire părintească pentru popoarele sale, Îşi întinde binefacerile şi favorurile Sale asupra tuturor supuşilor Sěi credincioşi, fără deosebire de rasă nici de religiune, luând în consideraţiune suplicele supuse, în timpul din urmă, la picioarele Tronului Imperial de către supuşii Sěi Valahi, a bine-voit să ordone ca, în virtutea drepturilor civile, de cari dânşii se bucură cu acelaşi titlu ca şi ceilalţi supuşi nemusulmani, comunităţile lor să desemneze pe Muhtari conform cu regulamentele în vigoare; ca, după cum se practică pentru celelalte comunităţi, membrii Valahi să fie de o potrivă admişi, după regulă, în consiliile administrative, şi ca înlesniri să fie acordate de către autorităţile Imperiale profesorilor numiţi de către zisele comunităţi pentru inspectarea şcoalelor lor şi îndeplinirea formalităţilor edictate de legile Imperiului pentru deschiderea nouilor stabilimente şcolare.

Această ordonanţă Imperială a fost comunicată Departamentelor Imperiale respective pentru respectarea ei”.

Afară de aceasta, Iradeaua din 9/22 Maiu ordonează libera întrebuinţare a limbei române în biserici şi în şcoală. ( a se vedea la pagina 5, „Teskereaua Ministerului de Justiţie otoman”).

Acest rescript Imperial formează constituţiunea naţionalităţei române din Turcia; dânsul recunoaşte existenţa legală a comunităţilor române şi le investeşte cu toate drepturile, de cari se bucură pe baza legilor Imperiului celelalte comunităţi creştine.

* * *

Iradeaua din 9/22 Maiu 1905 ar fi trebuit să fie punctul de plecare a unei schimbări radicale a atitudinei Patriarhului faţă de chestiunea română. În adevăr, recunoaşterea oficială a naţionalităţii române de M.S. Imperială Sultanul creea o nouă stare de lucruri înaintea cărei Patriarhul ar fi trebuit să se încline. Dacă Capul Bisericei din Constntinopole ar fi fost mai bine inspirat; dacă ar fi ţinut seama de adevăratele interese ale ortodoxismului, ar fi înţeles că rezultatele obţinute de români, după o luptă stăruitoare de aproape 40 de ani, însemnau o eră nouă, o eră de înţelegere, de concordie şi de pace. Interpret credincios al adevăratelor precepte ala Sfintei noastre Religiuni care admite şi încurajează pluralitatea limbilor, Patriarhul ar fi trebuit să facă să înceteze o luptă fratricidă, de acum înainte inutilă. Consecinţe cu el însuşi şi cu precedentul creat la Iuskiub în favoarea unei infime minorităţi zise grecească, Patriarhul ar fi trebuit să permită constituirea comunităţilor religioase române după modelul celei create prin hrisovul din 1/14 Decembrie 1902; respectuos al legilor Imperiului Otoman, al cărui unul dintre marii demnitari este, Patriarhul ar fi trebuit să se supue voinţei imperiale şi să admită existenţa comunităţilor române recunoscute prin Iradea.

Prin această atitudine, ar fi preparat căile către o înţelegere din care biserica ortodoxă ar fi eşit pacificată şi întărită.

Dar Patriarhul ecumenic Ioachim III preferă să se inspire de alte idei. Dânsul protestă contra dreptelor măsuri luate în favoare Românilor; dânsul ordonă Mitropoliţilor de a începe o nouă perioadă de teroare, făcu apel la cruzimea bandelor armate, făcu apel la concursul comitetelor panelenice şi al Guvernului grec.

Până în ajunul zilei de 9/22 Maiu 1905, intervenţiunea Greciei oficiale în chestiunea Românilor din Turcia reese destul de lămurit din numeroasele fapte şi documente citate mai sus şi justifică, cel mai puţin, foarte tari presumpţiuni. După 9/22 Maiu ea dă loc la certitudini absolute. Interpelările înaintea Parlamentului grec în ajunul apariţiunei Iradelei, protestările oficioase şi oficiale contra acestui act Imperial, recrutarea şi organizarea bandelor revoluţionare pe teritoriul Greciei, prezenţa numeroşilor ofiţeri greci în capul acestor bande, atitudinea agenţilor greci în Turcia, încurajările date comitetelor revoluţionare panelenice, declaraţiunile categorice făcute reprezentantului României la Atena de Primul-Ministru al Greciei, – numai lasă cea mai mică îndoială în această privinţă. Dealminterea resfoindu-se Cartea Verde,  se vor găsi destul probe despre amestecul Greciei în chestiunea Românilor din Turcia.

(În această privinţă, afară de circulara de mai sus a Ministrului Greciei la Constantinopole din 5 Noembre 1904, de participarea ofiţerilor greci în capul bandelor, precum şi a indivizilor îmbrăcaţi în uniformă grecească, despre cari s’a vorbit mai sus, a se vedea mai cu seamă piesele 8 din partea I, 2, 3, 10, 14, 15, 24, 25 din partea II).

Deci atitudinea Guvernului român apare lămurită şi naturală: dânsul făcu mai multe tentative amicale, în scop de a obţine de la Guvernul grecesc o schimbare de proceduri, însărcină în două rânduri pe reprezentantul sěu la Atena să facă în acest scop un nou demers pe lângă Primul Ministru al Greciei şi, numai când rezultatul negativ al acestor demersuri a fost neîndoios stabilit, aviză la alte mijloace, spre a apăra o populaţiune de origine română şi în acelaşi timp demnitatea Statului Român.

Din expunerea ce precede rezultă: că România se interesează de vreo 40 de ani de soarta Românilor din Turcia; că ea urmăreşte în această acţiune un scop absolut corect şi natural; că sacrificiile anuale ce-şi  impune Statul Român nu alimentează nici o lucrare secretă; că aceste subvenţiuni sunt înscrise în bugetul român şi distribuite ca ajutor şcoalelor şi bisericilor cu ştirea guvernului otoman, care, departe de a protesta, a încurajat totdeauna această lucrare pacifică şi numai culturală; că, cu un astfel d  trecut, Guvernul român e dator faţă cu sine însuşi să nu abandoneze nici un moment populaţiunile de aceeaşi origină cu noi. Cuvântul de ordine al României a fost, este şi va fi totdeauna: libertatea limbei, libertatea cultului, egalitatea perfectă între toţi creştinii din Turcia, pentru cel mai mare bine al păcei şi al civilaţiunei.

* * *

            Prin ordinul circular din 22 Iulie ( 4 August), 15/28 Septembrie, 3/16. 18/31 Octombrie, 29 Octombrie (11 Noembrie), 3/16 şi 7/20 Noembrie 1905, s’a adus treptat la cunoştinţă Miniştrilor noştri din străinătate crimele comise de Greci în contra Românilor din Turcia, ale căror detalii se află în actele ce compun partea II a „Cărţei Verzi”.

Li s’au prescris totodată a aduce aceste crime la cunoştinţa Miniştrilor Secretari de Stat ale Guvernelor pe lângă cari sunt acreditaţi spre a le cere intervenţiunea.

Reprezentanţii noştri în străinătate, prin rapoartele lor, relatează conversaţiunile ce au avut loc cu Miniştrii Secretari de Stat ai diferitelor ţări, cari toate arată primirea binevoitoare cu care au fost ascultate plângerile şi cererile noastre.

No. 1

MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE

Către Însărcinatul cu Afaceri al României la Atena

                                                                  Bucureşti 17/30 Maiu 1905

Ziarele şi telegramele anunţă că Guvernul grecesc voeşte să protesteze contra favorurilor acordate de M.S. Sultanul Românilor din Turcia.

Informaţi-vă asupra exactităţii acestor zvonuri şi telegrafiaţi-mi

                                                      (s) GENERAL LAHOVARY.

Alexandru Lahovary, ambasadorul român la Istambul

____

No. 2

ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI AL ROMÂNIEI la Atena

Către Ministerul Afacerilor Străine la Bucureşti

                                                                  Atena 17/30 Maiu 1905

Ştirea pare a fi inexactă.

Ministrul Turciei îmi afirmă pe cât se ştie Guvernul grecesc nu a protestat prin notă, căci, procedând astfel, aduce atingere suveranităţei Turciei.

Mă voiu informa încă şi vă voiu telegrafia.

Până la ordin contrariu, nu voiu vedea pe Ministrul Afacerilor Străine decât poimâine, ziua recepţiunei diplomatice.

                                                      (s) MĂRGĂRITESCU-GRECIANU.

_____

No. 3

MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE

Către Însărcinatul cu Afaceri al României la Atena

                                                      Bucureşti 14/31 Maiu 1905

Cereţi o audienţă  Ministrului Afacerilor Străine şi comunicaţi-i obiectul primei noastre telegrame, în modul următor: „Guvernul Regal n’a dat nici un crezământ svonurilor unor ziare şi unor telegrame venite din străinătate, cari anunţau că Guvernul  grecesc avea intenţiunea de a protesta contra  favorurilor acordate Românilor din Turcia. Cunoscând relaţiunile de prietenie cari leagă România cu Grecia, nu a crezut câtuşi de puţin că guvernul grecesc se va deda la un asemenea act de ostilitate contra României.

Îmi veţi aduce la cunoştinţă rezultatul acestei întrevederi, care din partea D-voastră trebuie să se mărginească la cuvintele de mai sus.                                                                       

                                                      GENERALUL LAHOVARY.

____

No. 4

ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI AL ROMÂNIEI la Atena

Către Ministerul Afacerilor Străine la Bucureşti

                                                      Atena 19 Maiu/1 Iunie 1905

Am transmis în mod fidel Ministrului Afacerilor Străine cuvintele excelenţei Voastre. Dânsul mia spus că : „nu este răspunzător de ceea ce publică ziarele şi că este dintre toţi oamenii de Stat elini, cel mai pornit a trăi în foarte bună înţelegere cu România. Amestecul român în Turcia constitue, după părerea D-sale, singura greutate pentru o înţelegere absolut complectă între România şi Grecia, Cuţo-Vlahii fiind de curată rasă grecească şi, în afară de cei câştigaţi prin propaganda românească, cu totul devotaţi ideii elinice”. M’am conformat în răspunsurile mele la instrucţiunile ministeriale şi am eşit din această întrevedere cu impresiunea că Guvernul grecesc, cu toată dorinţa ce ar avea poate de a protesta oficial dacă acest demers ar putea fi încununat de izbândă, se va mărgini la plângeri fără de importanţă pentru a evita complicaţiuni inutile.

                                                      (s) MĂRGĂRITESCU-GRECIANU.

_____

No. 5

ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI AL ROMÂNIEI la Constantinopole

Către Ministerul Afacerilor Străine la Bucureşti

                                                    Constantinopole 20 Maiu/2 Iunie 1905

Iradeaua din 9 Maiu, care consfinţeşte în mod oficial existenţa elementului român în Turcia, a fost comunicată Patriarhatului de către Înalta Poartă. Deşi această Iradea nu înfiinţează decât drepturi civile, ea cuprinde totuşi, în partea ei a doua, dispoziţiunea privitoare la libera întrebuinţare a limbei române în şcoli şi în biserici, şi loveşte astfel în politica de opoziţie ce Patriarhul a urmat în continu în contra populaţiunii române din Turcia.

Sinodul s’a întrunit până acum de trei ori pentru a desbate şi a lua o atitudine hotărâtă faţă de drepturile acordate Românilor. El n’a putut lua nici o deciziune, dar cum voia să se mărginească a lua act pur şi simplu de ordinele comunicate, Patriarhul a fost în persoană la Marele Vizir pentru a protesta.

                                                      (s) D. STAVRIDI.

ANEXA

„TESKEREA” MINISTERIALĂ

MINISTRUL OTOMAN AL JUSTIŢIEI ŞI AL CULTELOR

Către Prea Sfinţia Sa Patriarhul Ecumenic.

O înaltă teskerea Vizirală face cunoscut că Valahii, supuşi otomani, spre a-şi apăra interesele lor naţionale, au cerut autorizaţia de a face uz de propria limbă în stabilimentele lor şcolare; de al celebra ceremoniile cultului în propriile biserici de către preoţii lor şi în limba lor şi aceea de a alege, ca şi celelalte naţionalităţi, acolo unde ei s’ar afla în majoritate, muhtarii lor.

Consiliul de Miniştri, considerând că pe de o parte un principiu fundamental al Imperiului impune Statului o imparţialitate absolută faţă de diferitele naţionalităţi cari trăiesc sub sceptrul Maestăţei Sale Imperiale Sultanul, şi că, pe de altă parte, în cererea de mai sus, nu se găseşte nici cea mai mică urmă de vre-un prejudiciu adus drepturilor unei alte naţionalităţi, a hotărât de a însărcina Ministerul de Interne să comunice Inspectoratului vilayetelor din Turcia Europeană şi Guvernatorilor Generali respectivi că: cu condiţiunea de a nu inova nimic cu privire la raporturile lor de supunere faţă de Patriarhat, Valahii nu vor putea fi împiedicaţi de a celebra ceremoniile cultului de către preoţii lor în limba lor naţională, nici nu vor putea fi împiedicaţi de a se servi de această limbă în şcolile lor; că le va fi permis de a-şi numi proprii lor muhtari, conform legilor în vigoare; că nimeni nu va putea tulbura, în exerciţiul funcţiunei lor, pe institutorii şi pe inspectorii învăţământului pe cari comunitatea valahă i-ar numi, adresându-se, conform regulii stabilite, Ministerului Imperial al Instrucţiunei Publice, şi că, în fine, Valahii vor lua parte la alegerile membrilor consiliilor administrative.

Această deciziune fiind supusă aprobărei Maestăţii Sale Sultanului, a fost sancţionată prin o Iradea Imperială.

Îmi fac dar o datorie de a aduce aceea ce precede la cunoştinţa Sfinţiei Voastre.

                                                           Ministrul: (s) ABDURRAHMAN

10 Maiu 1321 (1905)

_____

No. 6

ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI AL ROMÂNIEI la Constantinopole

Către Ministerul Afacerilor Străine la Bucureşti

                                                      Constantinopole 1/14 Iunie 1905

Sfântul Sinod a pronunţat caterisirea preotului român Eftimie şi a diaconului Evghenie din Monastir.

Sfântul Sinod se va ocupa acum cu un memoriu de protestare contra Iradelei din 9 Maiu.

                                                      (s) D. STAVRIDI.

No. 7

ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI AL ROMÂNIEI la Constantinopole

Către Ministerul Afacerilor Străine la Bucureşti

                                                      Constantinopole 7/20 Iulie 1905

Patriarhatul a înaintat, în sfârşit, Înaltei Porţi takrirul, ca răspuns de protestare contra Iradelei din 9 Maiu.

Textul adoptat este acel propus de însuşi Patriarhul. Takrirul desvolta chestiunea macedo-română din punctul de vedere istoric şi vrea să arate că acei „Cuţo-vlahi” cărora s’au acordat drepturi nici nu există; recunoaşte că în întreaga Macedonie locuiesc vreo 100.000 de „Elino-vlahi”, cari sunt însă Greci de sentimente şi vorbesc greceşte ca limbă maternă; takrirul conchide rugând ca drepturile acordate, cari jignesc prerogativele Patriarhului, să fie revocate (drepturile în chestiune sunt întrebuinţarea din partea Elino-vlahilor, în biserici şi în şcoli, a unui idiom care nu e al lor).

Protestarea Patriarhului pare foarte slabă şi rău argumentată; ea dovedeşte că Patriarhul s’a hotărât a da acest răspuns numai şi numai pentru a nu păstra o tăcere şi mai lungă: de observat este că numărul „Elino-vlahilor”, care până acum, după aprecierile Patriarhatului, era de 12.000 sau de 20.000, se află ridicat la 100.000.

                                                      (s) D. STAVRIDI.

____

No. 8

ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI AL ROMÂNIEI la Constantinopole

Către Ministerul Afacerilor Străine la Bucureşti

                                                      Constantinopole 15/28 Iulie 1905

Mi se confirmă din isvor sigur, că Ministrul Greciei şi Patriarhul Ecumenic au protestat contra concesiunilor acordate naţionalităţei române din Turcia prin Iradeaua din 9/22 Maiu trecut.

D-nu Gryparis, din ordinul Guvernului elenic, ar fi remis la Ydiz un memoriu spre a se plânge de nouile dispoziţiuni privitoare la recensământ.

Cât despre Patriarhul Ioachim III, el s’a dus să reclame la Marele Vizir, Alteţa Sa Ferid-Paşa ar fi răspuns Prea Sfinţiei Sale că concesiunile acordate Românilor din Turcia nu privesc decât pe Sublima Poartă şi că drepturile civile, de cari se vor bucura în viitor Românii, sunt aceleaşi de cari beneficiază toţi creştinii din Imperiu, şi mai cu seamă Grecii. În Turcia se găsesc şcoli armeneşti, franceze, germane, israelite etc.; de ce atunci s’ar refuza Românilor         dreptul de a avea şi ei?

La obiecţiunea Patriarhului că Turcia va regreta într’o zi faptul de a acorda aceste favoruri Românilor, Alteţa Sa ar fi replicat că aceştia sunt nişte supuşi foarte leali şi că Turcia primise, în diferite ocaziuni, numeroase dovezi de devotament către Imperiu.

                                                      (s) D. STAVRIDI.

No. 9

ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI AL ROMÂNIEI la Constantinopole

Către Ministerul Afacerilor Străine la Bucureşti

                                              Constantinopole 13/26 Octombrie 1905

În şedinţa de ieri a Sfântului Sinod, Patriarhul a propus o serie de măsuri tinzând a scoate în afară din rostul Bisericei, pe cale de excomunicare, pe toţi preoţii români şi pe toţi creştinii ortodocşi cari ar recurge la dânşii.

Câţiva din Sfântul Sinod ezitând faţă cu gravitatea acestei măsuri care ar crea de fapt o nouă schizmă, urmarea discuţiunei proiectului patriarhal a fost amânată la o viitoare şedinţă.

În convorbirile mele cu Ambasadorii nu am lipsit de a le declara că nu intră în vederile Guvernului Regal de a mai complica încă situaţiunea actuală, împingând lucrurile până la proclamarea unui „Exarhat” românesc.

„De ani de zile – am adăugat – Guvernul Român a făcut tot posibilul spre a ajunge la o înţelegere cu Patriarhatul. Din nenorocire numeroasele demersuri împăciuitoare, întreprinse de D-nu Al. Em. Lahovary, nu au putut izbuti faţă cu intransigenţa Fanarului. Astăzi,  după ce a semănat groaza, prin bande cari ascultă de Episcopii greci, Patriarhul vrea să facă o lovitură hotărâtoare, aruncând anathema asupra tuturor Românilor – preoţi şi credincioşi – cari îndrăznesc să se roage lui Dumnezeu în limba lor maternă.

Dacă Guvernul Regal n’a întreprins nimic spre a împinge pe Românii din Turcia să se separe de Biserica-mumă, dacă s’a mulţumit de a li procura mijloacele de a avea preoţi şi şcoli, nu ar putea părăsi astăzi o populaţiune nenorocită şi demnă de toate simpatiile. Noi, nu voim schisma, cu toate că Patriarhul ne împinge spre ea cu puşca şi cu anathema”.

                                         (s) G. DERUSSI.”

 

Schimburi de telegrame diplomatice pe marginea iradelei Pag 16 – 21

Ministerul afacerilor străine. Documente diplomatice. Afacerile Macedoniei. Conflictul Greco-Român, 1905, Bucureşti. Imprimeria Statului, 1905

 

Advertisements

6 responses to “Memoria zilei – 9/22 mai

  1. Pingback: 10 mai în istoria românilor, zi de sărbătoare naţională | Monarhia Salvează România

  2. Pingback: 23 mai – Ce sarbatoresc aromanii azi, de ziua lor „nationala”? [Ziua Aromanilor pe MaghiAromania] | MaghiaRomânia blog

  3. Pingback: De ce 10 Mai şi nu 9 mai a fost, este şi trebuie să fie ziua în care sărbătorim Independenţa | Organizaţia de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei

  4. Pingback: De ce 10 Mai şi nu 9 mai a fost, este şi trebuie să fie ziua în care sărbătorim Independenţa | tudorvisanmiu

  5. Reblogged this on tudorvisanmiu and commented:
    La 7 decembrie 1903, regele Carol I îi spunea lui Henry, ministrul Franţei: “noi credem că românii din Macedonia […] sunt în drept să uzeze pentru ei şi cu concursul nostru de libertăţile normale pe care Europa înţelege să le asigure pentru toţi, fără distincţie” (apud Ion Bulei, “Viaţa în vremea lui Carol I”, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2005, p.193). Iradeaua Sultanului din 9 mai, care a acordat libertăţi aromânilor din cuprinsul Imperiului Otoman, cu un an şi o zi înainte de jubileul a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, a fost legată şi personalitatea Regelui României. Nu întâmplător textul iradelei a fost publicat pe 10 mai, prin comunicat oficial, în toate ziarele din Constantinopole: era un cadou pentru România, de ziua ei naţională…

  6. Pingback: 9/22 mai – Iradeaua din anul 1905 – Un succes diplomatic românesc – 9/22 μαι – Ιραντεαουα ντιν ανουλ 1905 – Ουν σουκκες ντιπλοματικ ρομâνεσκ « Pacurarul Valah –

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s