Newsletter: Noi activităţi în lucru în cadrul Proiectul Avdhela

Vă anunţăm cu bucurie că săptămâna aceasta demarăm un nou proiect: “Cultura aromână între tradiţie şi contemporaneitate“, care are ca principal scop explorarea interferenţelor dintre trecut şi prezent în cultura aromână de azi.

Proiectul, un demers al Proiectului Avdhela, Biblioteca Culturii Aromâne, se angajează să ofere mijloace moderne de supravieţuire şi perpetuare a unor elemente tradiţionale ale culturii aromâne în contextul multicultural actual din România. Proiectul se va manifesta printr-o componentă educativă într-o primă parte – ce va presupune organizarea de ateliere-întâlniri ce vizează universul ocupaţiilor tradiţionale casnice specifice aromânilor, în colaborare cu instituţii autorizate, urmând ca rezultatul final al proiectului să se constituie într-un eveniment cultural-artistic original ce se va desfăşura în Bucureşti, într-un cadru nonconvenţional.O componentă definitorie a proiectului o constituie încercarea de a atrage atenţia asupra patrimoniului cultural al aromânilor din aria ocupaţiilor casnice manufacturiere, patrimoniu aflat în pericol de disoluţie în România.
Prima fază a proiectului, ce va fi iniţiată mâine, 5 septembrie, va consta în vizitarea şi studiul colecţiilor aromâneşti din patrimoniul instituţiilor partenere.

Proiectul este finanţat de AFCN şi se va derula în perioada septembrie – noiembrie 2012 în Bucureşti, judeţele: Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea, în parteneriat cu: Muzeul De Etnografie Tulcea , Secţia Etnografie Slobozia de la Muzeul Judeţean Ialomiţa, Muzeul de Artă Populară Constanţa, Muzeul Ţăranului Român, Asociaţia InterAxe şi Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Interculturală Anthropoesis.

Rămâneţi conectaţi la noutăţi prin intermediul grupului nostru de Facebook!
http://www.facebook.com/groups/avdhela.biblioteca.di.cultura.armaneasca/

Mulţumim tuturor pentru susţinere!

***

Proiectul Avdhela, Biblioteca Culturii Aromâne este un demers non-pofit, neguvernamental, care are drept scop să se îngrijească, să editeze şi să ofere gratuit operele ştiinţifice şi artistice care ţin de moştenirea culturală aromânească. Proiectul îşi propune să ofere mijloace spre o mai bună cunoaştere a originilor, a evoluţiei istorice, sociale şi spirituale a aromânilor de către ei înşişi şi de către popoarele în mijlocul cărora trăiesc aceştia. Biblioteca virtuală constituie primul punct autorizat şi competent de informare asupra culturii aromâne, în jurul acesteia derulându-se ctivităţi menite a conserva şi promova cultura aromână: proiecte şi evenimente desfăşurate în ţară şi în Balcani, proiecte editoriale pe suport tipărit (cărţi, broşuri, etc.), producţie multimedia (CD audio, filme documentare, etc.), întâlniri tematice, evenimente cu programe ştiinţifice şi artistice, campanii de conştientizare. Proiectul este susţinut de către Asociaţia “Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina” (www.asfmina.ro) şi Editura Predania (www.predania.ro).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s