Lucian Blaga pi armâneaşti – traduţeri di Yioryi Vrana (IV)

CÂTRÂ  ADHYIVÂSITORI
 
Aoa easti casa a mea. Naparti soarli şi grâdina
                                                                   cu stuchi.
Voi triţeţ pri cali, mutriţ pritu
                                                 pârmâclichi di poartâ
şi-aştiptaţ si zburăscu. – Di-iu si-apârńescu?
Pistipsiţ-mi, pistipsiţ-mi,
ti iţido poţ si zburăşti câtu vrei:
ti mirâ ş-ti şarpili a ghineaţâľei,
ti arhanghiliľi cari ľi-airâ cu-aratrulu
grâdińiľi a omlui,
ti ţerlu câtrâ cari acriştemu,
ti aurâri ş-câdeari, nvirnari şi-ncruţiľeri
ş-nâinti di tuti ti marea treaţiri.
Ma zboarâli suntu lăcrińili aţiloru ţi vrurâ
ahântu multu s-plângâ ş-nu puturâ.
Multu amari suntu tuti zboarâli,
tr-aţea – alâsaţ-mi
si-alagu mutu anamisa di voi,
s-vâ ies tu cali cu ocľiľi ncľişi.
 
                          (Tu marea treaţiri – 1924)
 
CĂTRE  CITITORI
 
Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina
                                                            cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre
                                                  gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. – De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
grădinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plângă şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea – lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi.
 
                        (În marea trecere – 1924)
 
TU MAREA TREAȚIRI
 
Soarli tu mirindea-oarâ u ţâni ziya a dzuuâľei.
Ţerlu s-dhuruseaşti ti apili di-nghiosu.
Cu ocľiľi fronińi ayrińi tu treacâ
şi-u mutrescu fârâ lâhtari aumbra tu-avlachiuri.
Frundzamea a arburiloru si-adarâ cube ahândosu
pisti unu ntregu pirmithu.
 
Ţiva nu easti altâ soe di cumu easti.
Maşi sândzili a meu greaşti pritu pâduri
dupâ dipârtata-ľi ficiurami,
ca unu ţerbu bitârnu
dupâ ţirboańea-ľi chirutâ tu moarti.
 
Vahi chiru sumu şcâmbi.
Vahi si-ahândusi tu locu.
Ncotu ľi-aşteptu hâbărli,
maşi spilei asunâ,
arâuri s-caftâ tu-ahândińi.
 
Sândzi fârâ apandisi,
o, ma si-eara arihati, ţi ghini va si-avdza
ţirboańea câlcânda pri moarti.
 
Tut’ ma alargu imnu niapufâsitu pri cali –
şi, ca unu fuńe[1] ţi-astupâ cu mândila[2]
unâ gurâ azvinsâ,
ľi-ncľidu cu buşlu tuti izvurli,
trâ totna s-tacâ,
s-tacâ.
                            (Tu marea treaţiri – 1924)
 
ÎN MAREA TRECERE
 
 
Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o întreagă poveste.
 
Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.
 
Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.
 
Sânge fără răspuns,
o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi
ciuta călcând pe moarte.
 
Tot mai departe şovăi pe drum –
şi, ca un ucicaş ce-astupă cu năframa
o gură învinsă,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna să tacă,
să tacă.
 
                    (În marea trecere – 1924)

[1] fuńe – ucicaş, criminal;

fonu – moarte nenaturală provocată de alt om;

[2] mândila – şimia;
 
© George Vrana
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s