Lucian Blaga pi armâneaşti – traduţeri di Yioryi Vrana (VII)

SUFLITLU A HOARÂĽEI
 
Fiticâ, bagâ-ţ mâńili pri dzinucľili a meali.
Io pistipsescu câ eta si-amintă la hoarâ.
Aoa iţi minduiari easti ma ayâlisitâ,
şi inima ţâ asaldâ ma araru,
di cara nu ţâ bati tu cheptu,
ma handa tu locu iuva.
Aoa s-vindicâ seatea ti-ascâpari
şi macâ ţi li sândzinedz cicioarili
ti badz pri unu pizuľiu di locu.
 
Mea, easti searâ.
Suflitlu a hoarâľei adiľi ninga noi,
ca unâ ńiurizmâ andirsitâ di iarbâ tâľeatâ,
ca unâ câdeari di fumu di-tu astreahi di paľi,
ca unu agiocu di iedz pri murminti analti.
 
                             (Tu marea treaţiri – 1924)
 
SUFLETUL SATULUI
 
Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând este mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.
 
Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.
 
                         (În marea trecere – 1924)
 
 BIOYRAFIE
 
Iu ş-cându mi-alincii tu luńinâ nu ştiu,
di-tu-aumbrâ mi pingu singuru s-pistipsescu
câ lumea easti unâ cântari.
Xenu hamuarâdzânda, mâyipsitu alinânda,
tu mesea a ľei acrescu cu ńirari.
Nâscântiori dzâcu zboarâ ţi nu mi-acaţâ,
nâscântiori voi lucri ţi nu-ńi apândisescu.
Di vimturi ş-di giunaticu anyisatu ocľiľi
                                          îńi suntu mplińi,
ti alâgari alagu cumu cathiunu:
cându stipsitu pri citiili ali colasi,
cându fârâ amârtie pri muntili cu crińi[1].
Ncľisu tu ţercľiu a idhyiľei fucurińi
alâxescu mistiryi cu strauşľi,
laolu aspilatu di api sumu chetri.
Seara s-tihiseaşti ayălisitu si-ascultu
tu io cumu dipriunâ s-vearsâ
pirmithili a sândzilui agrâşitu di multu.
Li vluyisescu pânea ş-luna.
Dzuua bânedzu scrupsitu cu furtuna.
 
Cu zboarâ astimti tu gurâ
cântai ş-nica cântu marea treaţiri,
somnulu a lumiľei, anghiliľi di ţearâ.
Di pri unu anumiru pri-alantu
tâcândalui ńi-u trecu steaua ca unâ pumoarâ.
 
                       (Alavda a somnului – 1929)
 
 BIOGRAFIE
 
Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt
                                                      ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperişele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiaşi vetre
fac schimb de taine cu strămoşii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveştile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea şi luna.
Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna.
 
Cu cuvinte stinse în gură
Am cântat şi mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
Tăcând îmi trec steaua ca o povară.
 
                     (Lauda somnului – 1929)
 

[1] Crinu – zâmbacu.
 
 
© George Vrana
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s