Autobioyrafie – Yioryi Vrana

Hiu unu poetu ţi bână

la ziya anamisa di eta yinyiţ

şi eta unsprâyinyiţ,

 

unu poetu ţi si-amintă

canda aeri tahina,

mardzina di Laia Amari,

aclo iu vimtulu lu usucâ truplu

ş-nostalyia u vatâmâ inima…

 

Hiu unu poetu

amintatu fârâ patridhâ.

Singura-ńi patridhâ:

 

inima…

 

Amu ayăpisitâ unâ muľeari,

cu faţa alberâ,

amu adhyivâsitâ

ndoauâ niľi di cărţ,

amu avutâ ndoi oaspiţ,

 

li vidzuiu Machidunia, Thessalia

ş-Ipirlu,

lu vidzui Elimbulu[1],

iu picurarli Armâńi

au idhyea ilichie ca muzili

şi sândzili a loru

cântâ unu cânticu strâvecľiu,

lu vidzuiu ş-Pindulu iu truplu-a-meu

nu va hibâ nmurmintatu

dupâ aradha a strauşiloru,

 

li vidzui Vlahuhorli

spindzurati di ţeru,

mi-ncľinaiu Meteora

tu cubairlu armânescu

iu pistea da cu mâna di ţeru,

li vidzuiu aruvuirili di Athina

ş-Roma

dipu tu sândzili a meu

ţi s-nică ca unâ amurdzitâ

tu Ioniana Amari…

 

Di-apoia,

tutâ sivdaia

ńi-u-arcaiu pri Dumnidză.

 

Va alasu clirunumie

unu hiľiu,

unâ retinâ

pliguitâ di muşuteaţa  a lumiľei

 

şi unu ponu ţi va adarâ explozie

tu unâ metaforâ.   

 

                        29-li  di Brumaru 2006

 

 

Autobiografie[2]

 

 

Sunt un poet ce-a trăit

la cumpăna veacurilor douăzeci

şi douăzeci şi unu,

 

un poet ce s-a născut

parcă ieri dimineaţă,

la ţărmul Mării Negre,

acolo unde vântul usucă trupul

şi nostalgia ucide inima…

 

Sunt un poet

născut fără patrie.

Singura-mi patrie:

inima…

 

Am iubit o femeie

cu faţa blondă,

am citit

câteva mii de cărţi,

am avut câţiva prieteni,

 

Am văzut Macedonia, Tesalia

şi Epirul,

am văzut Olimpul,

unde păstorii Armâni

au aceeaşi vârstă ca muzele

şi sângele lor

cântă un cântec străvechi,

am văzut Pindul unde trupul meu

nu va fi înmormântat

după rânduiala străbunilor,

 

am văzut Vlahuhorile[3]

spânzurate de cer,

m-am închinat la Meteora,

în cuibul armânesc

unde credinţa atinge cerul cu mâna,

 

am văzut ruinele din Atena

şi Roma

chiar în sângele meu

ce s-a scufundat ca un amurg

în Marea Ionică…

 

După aceea,

toată dragostea

i-am încredinţat-o lui Dumnezeu.

 

Voi lăsa moştenire

un fiu,

o retină

rănită de frumuseţea lumii

 

şi o durere ce va exploda

într-o metaforă. 

 

                       29 noiembrie 2006

 

Autobiographie[4]

 

Je suis un poète qui vécut

sur le balancier entre le vingtième

et le vingt-unième siècle.

 

un poète qui naquit

semble-t-il hier au matin,

au bord de la Mer Noire,

la où le vent assèche le corps

et la nostalgie tue l’âme…

 

Je suis un poète

né sans patrie.

Mon unique patrie:

 

l’âme…

 

J’ai aimé une femme,

au teint clair,

j’ai lu

environ deux mille livres,

j’ai eu une paire d’amis,

 

j’ai vu la Macédoine, la Thessalie

et l’Epire,

j’ai vu l’Olympe,

là où les pâtres Aroumains

ont le même âge que les muses

et leur sang

chante une cantique ancienne,

j’ai vu le Pinde aussi où mon corps

ne sera pas enterre

selon la coutume des ancêtres,

 

j’ai vu les Vlahuhori[5]

pendus au ciel,

je m’inclinai a Météore

dans le nid aroumain

la ou la foi touche de la main le ciel,

j’ai vu les ruines d’Athènes

et Rome

jusque dans mon sang

qui se noya comme un ponant

dans la Ionienne…

 

Après,

tout mon amour

je dédiai a Dieu.

 

Je vous laisse en héritage

un fils,

une rétine

blessée par la beauté du monde

 

et une douleur qui fera explosion

dans une métaphore.   

 

                        le 29 de Novembre 2006   

 

---

[1] Elimbu – Olimpu;

[2] Traduţearea tu limba româneascâ easti adratâ di autoru;

[3] Vlahuhorile – satele armâneşti;

[4] Du volume manuscrit de Yioryi Vrana, Alti poemati [Autres poèmes], 2006 – 2009.

Poema easti tradusâ yalicheaşti di Mariana Bara. Mariana Bara ari adratâ ş-notili ti varianta yalicheascâ;

[5] Les villages des Vlachs / Aroumains en Grèce, dans les montagnes, spécialement dans le massif du Pinde.

 

© George Vrana