Lucian Blaga pi armâneaşti – traduţeri di Yioryi Vrana (IX)

Căluyrulu bitârnu ńi ciuciurâ di-tu pragu[1]
 
O, lai tiniru ţi imńi pritu iarba a aschitaryiolui a meu,
Ma ari multu pânâ ascapitâ soarli?
 
Voi s-ńi lu dau suflitlu
diunâoarâ cu nâpârtiţli zdruminati tu hâryie
di cârlidzli a picurarloru.
Nu mi dirnai ş-io tu pulbiri has eľi?
Nu mi sfridinai ş-io tu soari has eľi?
 
Bana a mea fu iţi vrei,
câtivâroarâ prici,
câtivâroarâ lilici,
câtivâroarâ câmbanâ – ţi si-ncâcea cu ţerlu.
 
Adzâ tacu aoa, ş-golu a murmintlui
ńi-asunâ tu urecľi ca unu cloputu di locu.
U-aşteptu tu pragu avra a biţitâľei.
Ma ari multu? Yinu, lai tiniru,
ľea unu pulmu di ţarâ
şi pispilea-ńi-u pri capu tu locu di-apâ ş-yinu.
Pâteadzâ-mi cu locu.
 
Aumbra a lumiľei îńi treaţi pristi inimâ.
 
                                           (Tu marea treaţiri – 1924)
 
Călugărul bătrân îmi şopteşte din prag
 
Tinere care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pân-apune soarele?
 
Vreau să-mi dau sufletul
deodată cu şerpii striviţi în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvârcolit şi eu în pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit şi eu în soare ca ei?
 
Viaţa mea a fost tot ce vrei,
câteodată fiară,
câteodată floare,
câteodată clopot – ce se certa cu cerul.
 
Azi tac aici, şi golul mormântului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Aştept în prag răcoarea sfârşitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia ţărnă un pumn
şi mi-o presară pe cap în loc de apă şi vin.
Botează-mă cu pământ.
 
Umbra lumii îmi trece peste inimă.
 
                            (În marea trecere – 1924)
 
Anyeari di tuti dzâlili
 
Unâ anyeari easti iuţido, pri cali
ş-tu luńina diştiptatâ.
Ocľiľi ńi si dişclidu udz, ş-hiu mbunatu
ca fântâńili di-tu imperiulu a loclui.
Câlitore, cariţi s-hii,
analţâ ş-tini pristi io mâna a ta ndreaptâ.
Adzâ nu mata va-ncaci vârnâ plasâ,
ni chetrili, ni oamińiľi, ni mâlâyiili.
Hiu tu mesea di birbiľi.
                                    Anyeadzâ strauşľi?
Pâlâcâria di-ahânti ori apârńitâ
ńi si biţeaşti şi dzâcu:
Tatâ ti ľertu câ mi siminaşi handa
ntrâ avragurli a lumiľei.
 
Dzuua yini ca unâ ndriptati adratâ a loclui.
Lilici niundziti, thirii
ńi-adarâ luńinâ di-alargu –
aureoli[2] chiruti pri câmpu di ayiľi a loclui.
 
                               (Tu marea treaţiri – 1924)
 
Înviere de toate zilele
 
O înviere e pretutindeni, pe drum
şi-n lumina deşteaptă.
Ochii mi se deschid umezi, şi sunt împăcat
ca fântânile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică şi tu peste mine mâna ta dreaptă.
Astăzi n-o să mai cert nici o fiinţă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienile.
Sunt în mijlocul privighetorilor.
                                           Învie străbunii?
Rugăciunea de-atâtea ori începută
mi se sfârşeşte şi zic:
Tatâ, te iert că-n adânc
m-ai semănat între brazdele lumii.
 
Ziua vine ca o dreptate făcută pământului.
Flori peste fire de mari
îmi luminează din larg –
aureole pierdude pe câmp de sfinţii pământului.
 
                                         (În marea trecere – 1924)

[1] Poema fu nyrâpsitâ tu anlu 1923;

[2] Aureoli – pluralu ti aureolâ.
Aureola easti curuna a ayiloru, ţercľiulu di luńinâ ţi lu au ayiľi di-avârliga di capu.
 
© George Vrana
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s