Lucian Blaga pi armâneaşti – traduţeri di Yioryi Vrana (X)

Heraclitlu ninga lacu[1]
 
Ninga api verdzâ si-adunâ cârărli.
Suntu isihii pri-aoa, greali şi-apâryisiti[2] di omu.
Taţ câne ţi lu duchimâseşti vimtulu cu nărli, taţ.
Nu ľi-avina thimsirli[3] ţi yinu
plângânda si-şi îngroapâ faţa tu cinuşa a loru.
 
Andrupâtu di buciuńi ńi-u-angucescu mira
di-tu palma a unâľei frândzâ tumnaticâ[4].
Chiro, cându vrei si-u ľei calea nai ma şcurta,
pri iu nchiseşti?
 
Drâşcľeili[5] a meali asunâ tu-aumbrâ,
di canda suntu nâscânti poami putridi
ţi cadu di-tu unu pomu nividzutu.
O, cumu avrâhńisi di-auşeaticu boaţea a izvurlui!
 
Iţi anâlţari a mânâľei
easti maşi unâ amfivulie ma multu.
Durerli s-caftâ
câtrâ mistiryiulu di-npadi a ţarâľei.
 
Schińi arucu di pri mealu tu lacu,
cu eľi tu ţercľiuri mi disfacu.
 
                 (Tu marea treaţiri – 1924)
 
Heraclit lângă lac
 
Lângă ape verzi s-adună cărările.
Sunt linişti pe-aici, grele şi părăsite de om.
Taci, câne care-ncerci vântul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plângând să-şi îngroape feţele-n cenuşa lor.
 
Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, când vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci?
 
Paşii mei răsună în umbră,
parcă-ar fi nişte poame putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răguşit de bătrâneţe glasul izvorului!
 
Orice ridicare a mânii
nu e decât o îndoială mai mult.
Durerile se cer
spre taina joasă a ţărânii.
 
Spini azvârl de pe ţărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac.
 
                               (În marea trecere – 1924)
 
Buneaţâ toamna[6]
 
Pońi lândziţ di gâlbinari nâ iesu tu cali,
Unâ thamâ easti câtivâroarâ lângoarea.
Pitrumti di duhu,
prosupili şi-u lundzescu ţeara,
ma vârnu nu ma caftâ vindicari.
 
Toamna hamuarâdz[7] ľirtâtoru pri tuti cârărli.
Toamna tuţ oamińiľi au locu deadunu.
Iara noi aţeľi altâoarâ ahântu-arăi
Adzâ himu buńi, di canda triţemu fârâ banâ
pritu hâryiili di sumu locu.
 
Porţâli a loclui si dişcľisirâ.
Daţ-vâ mâńili trâ soni:
anghiľi cântarâ tutâ noaptea,
pritu pâduri cântarâ tutâ noaptea
câ buneaţa easti moarti.
 
                         (Tu marea treaţiri – 1924)
 
Bunătate toamna
 
Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum.
O minune e câteodată boala.
Pătrunse de duh, feţele-şi lungesc ceara,
dar nimeni nu mai caută vindecare.
 
Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările.
Toamna toţi oamenii încap laolaltă.
Iar noi cei altădat-atât de răi
azi suntem buni, parcă am trece fără viaţă
prin aurore subpământeşti.
 
Porţile pământului s-au deschis.
Daţi-vă mânile pentru sfârşit:
îngeri au cântat toată noaptea,
prin păduri au cântat toată noaptea
că bunătatea e moarte.
 
                           (În marea trecere – 1924)

[1] Poema fu nyrâpsitâ tu anlu 1922;[2] Apâryisiti – apârńisiti, apârâţiti;[3] Thimsirli – aduţerli aminti;[4] Tumnaticâ – di toamna;[5] Drâşcľeili – jgľioatili, ceapili;[6] Poema fu nyrâpsitâ tu anlu 1923;

[7] Hamuarâdz – sumarâdz.
 
© George Vrana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s