1. Andrușlu și Araplu

                             
         Era unâ oarâ ș-un chiro un ficior cu numa Andreiŭ. El dupâ ți si sură, dusi tu xeani tra s-acâzânseascâ. Ma cum easti ponda di xeanâ, aḑ s-amintâ, mâni s-amintâ, trițea ḑâlili unâ câti unâ, s-fâțea siptâmâńi, siptâmâńili s-fâțea meși și meșil’i ańi și an cu an si-adunarâ 14 di-ańi în cap. Dupâ 14 di-ańi, vru ș-nâs, corbul, si s-toarnâ acasâ tra sâ-și veadâ niveasta-l’i niviḑutâ ʼnâ etâ ntreagâ și scunchil’i pârințâ!
         Cându trapsi di-tu xeani, ș-fâțea cruțea s-lu-aducâ Dumniḑău ghini și-ntră tu câravi. Haide-haide agiumsi câravea și s-apruche di marḑinea di hoara lor. Câpitanlu di câravi strigă s-easâ tuț oamińil’i nafoarâ câ pânâ aoați plâtirâ. Ișirâ tuț, iși și-Andreiulu.
         Lo calea câtrâ acasâ-l’i, hârios, câ vru Dumniḑă di agiumsi sânâtos si-și veadâ pârințâl’i și nveasta. Na, unâ ș-unâ, iu l’i-astal’i calea un pondu di-arap, lai ca tucinili și-l’i ḑâți:
         – Ți-ńi dai si-ț spun unâ hâirlâtcâ?
         – Am ți si-ț dau? ḑâsi Andreiulu.
         – Iți s-ai, ńi-l dai a ńia? ḑâsi Araplu.
         – E! ț-ul dau, ḑâsi Andreiulu.
         – Cu sânâtati! Mul’earea-ț ari ficior. Tini nu știi câ tu fugâ u-alâsași greauâ.
         Di ʼnâ oarâ Andreiu si-alâxi tu fațâ, cum di-l pimsi ațelu din vali, di ș-deadi zborlu, si-l da ficiorlu. Tutu imna câtrâ acasâ cu caplu spinḑurat și s-minduea, cum s-facâ, cum s-adarâ, si-ascapâ di Arap. Îl’i tâcâni, câ la nâși, ca oamińi ueari vai aibâ câńi.
         – Câńil’i va mi-ascapâ, mindui nâs. Apoea-l’i ḑâsi Araplui:
         – Yinu acasâ, s-lu l’eai.
         Nâs dinâinti, Araplu dinâpoi, agiumsirâ tu-avlie. Un Bal’iuca, câni vecl’iu picurârescu, cât îl viḑu, l-cunuscu și-acâță s-da coada pri ningâ nâs. Ananțâ câńi s-loarâ dipu nâs. Araplu nu cutiḑă s-intrâ di poartâ nauntru. Andreiulu, cât viḑu hil’i-su, mari ș-mușat, gioni și-l’i spinḑuri apala di guși, gri Araplui:
         – Yinu, Arape, yinu si-lu l’eai!
         – Adu-l aoați, gri Araplu.
         Cât l’i-avḑârâ boațea câńil’i ș-carĭ da di-l bagâ nâinti pri mâratlu di-Arap, s-vâtâmă și s-frâmsi pânâ si-ascapâ. Nu tricu mult di-atumțea ș-unâ ḑuuâ ișirâ ficioril’i di la scul’io cu dascal’i nafoarâ tu virdeațâ, s-l’ea vimtu. Iși ș-ficiorlu al Andreiu, cu numa Andruș. Acșiți l’i-ḑâțea soțl’i a lui.
         Andrușlu cum s-agiuca pri ningâ amari, viḑu un peaști mușat, cum nu-avea viḑutâ putè. Peaștili tut pri ningâ buḑa di-amari anuta ș-iu era apa cama puțânâ. Andrușlu și-adună cioarițl’i nâpoi în sus, intră tu apâ și tut pusputea ș-mutrea s-lu-acațâ. Ghini ma peaștili era câni; ația-ț pârea, câ lu-acaț, ația ț-ascâpa pri-tu ḑeaḑiti.
         Va l’i-u ḑâț, acâță s-murḑeascâ și s-creascâ ația di-ația aumbrili. Dàscallu l’i-adună ficioril’i, si s-toarnâ n-hoarâ. Cându sâ-nchiseascâ, l’i-anumiră ș-l’i scoati un cama nghiosu. Cari lipseaști, cari lipseaști? Andrușlu lipseaști, gri un ficior. Na-l înclo, iu caftâ s-acațâ pești.
         L’i-aurlă dascallu câ vai fugâ, nâs îl’i ḑâți:
         – Ninga pțân, voi tra s-acaț un peaști.
         Ficiorl’i vḑirâ și lu-alâsarâ. Peaștili, unâ-ș-unâ ți viḑu câ vḑirâ ficiorl’i, arsâri di-tu apâ și s-feați om. Aestu ș-era draclu yiu, carni ș-oasi, cum mi veḑ și cum ti ved, cu coarnili trei pălńi mări ș-cu coada trei coț sâlghitâ. Ficiorlu niți nu-avu chiro z-greascâ țiva. Fu arâchit di drac și dus tu pâlatea lui din mesea di amari. Aestu era și-Araplu ți-l’i iși alu Andreiu în cali.
         Draclu avea un tatâ ș-unâ mumâ. Tu pâlati avea ș-unâ featâ di-amiră arâchitâ, mușatâ ca soarli ș-bunâ câtu z-ḑâț.
         Ficiorlu fu adus tu udălu, ți era și feata-di-amiră. Nâs acâță s-plângâ, pri di ʼnâ parti, cum s-facâ aclo, ș-pri di altâ parti, câ-l’i pâru pțân ghini, câ easti cu ʼnâ featâ ahântu mușatâ. Lu-ntribă feata:
         – Ți plânḑi? Nu veḑ io featâ hiu ș-nu plângu ș-tini gioni aleptu ș-verși lăcrińi?
         Ficiorlu si-arușnă, și-aștearsi ocl’il’i și gri:
         – Scumpă, cum s-nu plângu? Nu veḑ tu ți lâeațâ hiu?
         – Lasâ, nu-i țiva, câ ti-nveț cum mi-nvițai ș-io.
         Tâcu ș-ficiorlu.
         Drațl’i, tatâl, muma și hil’ilu, avea sistimâ ahtari, câ vḑea cathi searâ, câtu ntunica. Acșiți și seara estâ. Ma, nâinti ți s-fugâ, îl’i ḑâsirâ a ficiorlui:
         – Ia, mtrea ncoa! Mâni tahina s-apirâ ʼnâ ayitâ cu un arapuni di-auuâ, câ si nu, si știi câ ʼnâ mâșcâturâ ti facu! Ti mâc și-altâ nu!
         Cara vḑirâ, mâratlu di ficior nâpoi îl loarâ lăcrińili câtrâ nghios. Feata l’i-ḑâsi nâpoi:
         – Trâ-țe plânḑi, di ț-asparḑi ocl’il’i?
         – Ți s-nu plângu, mușata-loclui, Araplu ńi-ḑâsi, ca s-nu aduțearim pânâ mâni ʼnâ ayitâ c-unu arapuni, va s-mi mâcâ, mâratlu-ńi!
         – E! Glare! Ți-ai ananghi? Ia du-ti la pap-aușlu ațela, ți lucreaḑâ aclo tu mesea di-amari și strigâ-l’i acșiți: O! Pap! Pap! Îńi ḑâsi hil’i-ta mâni tahina s-apirâ unâ ayitâ cu auuâ, câ si nu va s-u mâcâ Araplu!
         Dusi mâratlu ficior și apârńi tra si strigâ, cum lu-nviță feata. Paplu l’i-ḑâsi: «Ghini! Du-ti ș-mâni tahina va s-hibâ ayita cu tut auua».
         Cându s-turnarâ tu-apiritâ drațl’i, și-aflarâ ayita cu-arapuńi di-auuâ. Li lo muma alu-Arapu ș-li mâcă, ți si-l’i si-acațâ!
         Alantâ searâ cându vrea s-fugâ ațel’i treil’i c-un cior, îl’i ḑâsirâ a ficiorlui:
         – Mâni tahina s-apirâ ʼnâ pâlati, ma mari di-cât a noastrâ, câ si nu fure, ti mâcăm!
         Ficiorlu intră nâpoi tu gailee ș-tu cripari. Ghini ma feata di-amiră ș-era acloți… Îl pitricu pali la paplu, si-l’i ḑâcâ: «Pap, lai pap! Mi pitricu hil’i-ta s-țâ ḑâc, si-apirâ ʼnâ pâlati pânâ mâni, ma mari ca al Arap, câ si nu, si știi, câ va s-u mâcâ Araplu».
         – E, ghini, ḑâsi aușlu, du-ti tini, ș-mâni tahina va s-hibâ.
         Cându s-turnarâ ațel’i nâpoi, viḑurâ pâlatea și s-ciudisirâ. Ghini ma Araplu vrea s-l’i-aflâ ʼnâ ńicâ acâțâturâ al Andruș s-lu mâcâ. Acșiți, seara, cându vrea s-fugâ, îl’i ḑâsirâ:
         – Mâni s-apirâ un arâŭ, tra s-treacâ pri-tu amari, câ si nu, va s-ti mâcăm.
         Feata, cându avḑâ dimândata drațlor, ți mași di-tu capiti di draț putea s-easâ ʼnâ greațâ ahtari, si-aspâre și-l’i ḑâsi a ficiorlui:
         – Ficior mușat, ficior-aleptu, trâ fricâ easti aestu lucru… ma știi ți ḑâcu io? Aidi si vḑim, s-nâ lom ocl’il’i di-aoați și s-nâ țem tu hoara ta!
         – S-fuḑim, ḑâsi ficiorlu, ma u știi calea tini?
         – Nu ț-u criparea, câ Dumniḑăŭ nu n-alasâ s-chirim.
         Lo feata cheaptinli, cuneta c-untulemnu și yilia di yilciri și ș-loarâ perlu di-aclo.
         Tu-apiritâ asunâ drațl’i la pâlati s-lâ dișcl’idâ, nu-ari s-yinâ vârnu! S-arucâ pristi stizmâ, mutrescu nauntru udă di udă, nu-ari niți featâ, niți ficior. Loarâ calea nâpoi și-l’i ved iu alâga. Si strimsirâ ș-el’i tu-apalâ tra s-l’i-agiungâ. Viḑurâ feata cu ficiorlu, câ vrea l’i-agiungâ și vrea s-bagâ mâna pri nâși, loarâ și-arcarâ cheaptinli și s-feați un munti mari și arâpos, câ schin ningâ schin criștea, ndisaț ca dințâl’i di cheaptini.
         Nâpoi fuḑi feata cu ficiorlu, nâpoi strinḑi-ti draclu, crașt-crușt a schińiloru cu gura, ș-feați cali, tricu muntili și isea pri nâși s-l’i-acațâ. Carĭ u viḑurâ zori, arcarâ și yilia di yilciri dipu nâși și cara s-feați un munti aruchișiros, câ viḑurâ ș-pâțârâ drațl’i pânâ s-lu-alinâ. Feata cu ficiorlu avea loatâ loc multu, ma tutu l’i-agiumsi Araplu. Atumțea feata arcă ș-cuneta cu-ntulemnu. Di ʼnâ oarâ s-feați ʼnâ baltâ cu apâ arați. Cât nu ț-u-ncapi mintea. Feata ș-ficiorlu s-feațirâ păpchi și-ntrarâ tu apa țea dulți, tra s-lâ chearâ torlu.
         Agiumsirâ drațl’i și paplu, tatâlu alu Arapu, acâța s-greascâ:
                                                                 – Ah! Nu erai tini
                                                                 Soari ș-luńinâ,
                                                                 ți ti-aflăm tu-amari,
                                                                 ti hrâneam cu ńeari,
                                                                 ș-tora s-nâ fuḑ din casâ?
         Feata ș-ficiorlu s-fâțea, câ nu-avdu și striga ca broatiț: bac! bac! bac! bac! bac! bac! Apoea ahiursi ficiorlu al pap, Araplu s-ḑâcâ:
         – Ah! Nu erai tini, ți ti-aflămu tu-amari, ti-adrămu tutâ tu fustăńi noauâ ș-tuti lucrili ți nâ câftași țâ li feațim ș-tora vḑiși și n-alâsași!
         Feata cu Andrușlu nâpoi:
         – Bac-bac-bac! bac-bac-bac!
         Tu coadâ gri ș-muma alu Arapu:
         – Nu erai, tini durută, ți ti-ascâpăm di-tu amari, cari ti criscum, țâ li feațimu tuti chehili ș-tora vḑiși di n-alâsași?
         – Bac-bac-bac! bac-bac-bac! strigarâ nâpoi feata cu ficiorlu.
         Atumțea s-turnă și blâstimă muma draclui și ḑâsi:
         – Muma-l’i carĭ va-lu bași, ațelu niveasta si și-agârșascâ!
         Ș-tru oarâ cântarâ cucoțl’i și-ș frâmsirâ zverca drațl’i. Ișirâ ș-feata cu ficiorlu si s-ducâ acasâ la Andrușlu. Calea feata l’i-ḑâsi:
         – Avḑâși ți ḑâsi drâcoańea! Mutrea ghini s-nu ti-alași s-ti bași mă-ta și cara-z-va, si-l’i ḑâț câ hii surat.
         – Ghini, ḑâsi ficiorlu.
         Nâs u-alâsă nveasta-l’i tu ʼnâ câlivâ tu munti, câ l’i-era arșini, featâ di-amiră s-u-aducâ cu strańi arupti n-hoarâ, câ-l’i si-arupsirâ di cât feațirâ pri cali.
         Dusi ficiorlu acasâ singur, s-l’i facâ ʼnâ pâreacl’i di strańi.
         Nâs, cum și-avea datâ zborlu, nu si-alasâ s-lu bași mă-sa.
         – Mamo, nu mi bași, câ-ńi him surat.
         Mă-sa, ca mumâ, durea sâ-lu bași, câ nu lu-avea viḑutâ di multu ș-tora l’i-yinea ca di-tu lumea alantâ! Ghini ma tut nu-lu bâșe atumțea.
         Câtrâ ńeaḑâ-nopțâ, cându ficiorlu l-cuțea somnu greŭ, mă-sa dusi tra si-lu veadâ. Cându-lu viḑu asudatu, di apustusit ți era, câ imnă mâratlu-și, cari-ști cât, lu-aștearsi di-asudoari și l-bâșe di harauâ. Ficiorlu nu-aduchi țiva. Tu-apiritâ si sculă, si lă și si-aspilă ghini-mușat, și si-alnă pri un pat tra si șadâ. Lu-ntribă mă-sa:
         – Hil’iu, spuneai aeri, câ hii surat, cându va s-u-aduț niveasta-ț la pârințâ?
         Andrușlu avea agârșitâ dip di dip di cum îl bâșe mă-sa și ḑâsi:
         – Cari niveastâ?
         – Ațea di-aeri, ți-ńi (ḑâ)țeai!
         – Hii arâsâ, mumă, io nu him surat.
         Atumțea muma l-bâgă di cali și lu-arâvuńisi cu ʼnâ featâ din hoarâ, și-alantâ mârata și-aștipta tu munti, si z-ducâ s-u l’ea.
         Vińi oara s-facâ numta. Cându, na! aclo sâ si-ncrunâ, doi pilisteri, pitricuț di feata lantâ, vińirâ și șiḑurâ, unlu pri caplu alu gambro și-alantu pri caplu ali nveasti. Ațel di pri caplu ali nveasti acâță s-cântâ și s-ḑâcâ:
         – Nu erai tini, gioni-aleptu, ți ti-ascâpai di-tu mâńili al Arap cu ahâti murafeț ți feciu? Nu erai tini ți-ńi țeai și ți-ńi giurai, câ s-mori, s-cheri, di mini nu va ti disparțâ ș-tora vrei s-ti-ncruńi cu altâ?
         Atumțea Andrușlu pimsi nclo niveasta-l’i, s-disfeați di ea și ḑâsi:
         – Io him surat, io him surat! Fuḑiț, ți vreț s-mi-ncrunaț cu altâ?
         Apoea dusi Andrușlu la nveasta lui di la munti ș-u-adusi acasâ și u lo nveastâ.
         Eram ș-io aclo, ńi-deadirâ nâscânti pischesi s-v-aduc, ma cum trițeam pri ningâ ʼnâ baltâ, broatițli feațirâ «bac-bac-bac!» și-a ńia-ńi si pâru câ facu Turțil’i «brac! brac! brac![1]» și mi-aspâreai, li-alâsai și vḑii!
         (Spus de Constantin N. Barbaiani din Caterina, Macedonia, vilaetul Salonic)
 
 
 
 
 
Basmul face parte din volumul Basme aromâne și Glosar de Pericle Papahagi, Editura Academiei Române, București, 1905.

[1]    brac! pe turcește înseamnă: alasâ!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s