Lucian Blaga pi armâneaşti – traduţeri di Yioryi Vrana (XII)

Epistulie[1]
 
Nu va ţâ scriamu vahi ni tora aestâ aradhâ,
ma cucoţľi cântarâ trei ori tu noapti –
şi lipsi si strigu:
Doamne, Doamne, di cari mi-alipidai?
 
Hiu ma auşu di tini, dadâ,
ama idhyea cumu mi ştii:
cu-anumirľi niheamâ aplicaţ,
şi-aplicatu pristi ntribărli a lumiľei.
 
Nu ştiu necâ adzâ trâ ţi mi pitricuşi
                                                      tu luńinâ.
Maşi ta si-alagu ntrâ lucri
şi s-lâ-adaru ndriptati aspunânda-lâ
cari easti ma alithea ş-cari easti ma muşatu?
Mâna îńi si-astâmâţeaşti: easti multu psânu.
Boaţea ńi si-astindzi: easti multu psânu.
Trâ ţi mi pitricuşi tu luńinâ, Dadâ,
trâ ţi mi pitricuşi?
 
Truplu-ńi cadi dinintea a cicioarloru a tali
greu ca unu puľiu mortu.
 
                            (Tu marea treaţiri – 1924)
 
Scrisoare
 
Nu ţi-aş scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoşi au cântat de trei ori în noapte –
şi-a trebuit să strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat?
 
Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot aşa cum mă ştii:
adus puţin de umeri
şi aplecat peste întrebările lumii.
 
Nu ştiu nici azi pentru ce m-ai trimis
                                                   în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri
şi să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevărat şi care-i mai frumos?
Mâna mi se opreşte: e prea puţin.
Glasul se stinge: e prea puţin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis?
 
Trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasăre moartă.
 
                        (În marea trecere – 1924)
 
Mistiryiulu a iniţiatlui[2]
 
Dzuua di-tu soni. O, lai omu, alithea easti:
di tut’ ţi fu,
ţiva nu si-alâxi,
ndzeanâ si-anvârteaşti idhyiulu ţeru,
npadi s-tindi idhyiulu locu.
Ma unu cânticu si-astâsi alargu,
mari ş-mistiryiosu, alargu.
Taha chivurli s-disfeaţirâ tu-ahândińi
ş-di-tu eali azbuirarâ
nimisurati ciuciurlii câtrâ ţeru.
O, lai omu, dzuua di-tu soni
easti ca iţi altâ dzuuâ.
Nduplică-ţ dzinucľili,
frândzi-ţ mâńili,
disfă ocľiľi şi apurisea-ti.
O, lai omu, va ţâ dzâţeamu ma multi,
ama easti tu vânâtati –
ş-nafoarâ di-aţea steali apirâ
ş-ńi-adarâ semnu s-tacu
ş-ńi-adarâ semnu s-tacu.
 
                       (Tu marea treaţiri – 1924)
 
Taina iniţiatului
 
Ziua din urmă. Omule, e-adevărat:
din tot ce-a fost,
nimic nu s-a schimbat,
roteşte sus acelaşi cer,
se-ntinde jos acelaşi pământ.
Dar un cântec s-a iscat în larg,
mare şi tainic, în larg.
S-ar zice că sicriile s-au desfăcut în adânc
şi din ele au zburat
nenumărate ciocârlii spre cer.
Omule, ziua de-apoi
e ca orice altă zi.
Îndoaie-ţi genunchii,
frânge-ţi mânile,
deschide ochii şi miră-te.
Omule, ţi-aş spune mai mult,
dar e-n zadar –
şi-afară de-aceea stele răsar
şi-mi fac semn să tac
şi-mi fac semn să tac.
 
                        (În marea trecere – 1924)

[1] Epistulie – carti. Aestâ poemâ fu nyrâpsitâ tu anlu1923;

[2] Poema fu nyrâpsitâ tu anlu 1923.

Iniţiatlu easti aţelu omu ţi apruche prota şteari tu unâ religie, tu unu cultu mistico (secretu), tu unâ ştiinţâ, etc.

© George Vrana

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s