Lucian Blaga pi armâneaşti – traduţeri di Yioryi Vrana (XIII)

Di mânâ cu marli orbu
(variantâ)
 
Lu ducu di mânâ pritu pâduri.
Pritu patridhâ alâsămu dupâ noi angucitori.
Cându ş-cându nâ discurmămu tu cali.
Di-tu vińita ş-muciroasa iarbâ
zmelci udz ľi si-alinâ tu barbâ.
 
Dzâcu: Tatâ, imnaticlu a soriloru easti bunu.
Elu taţi – câ ľi-easti fricâ di zboarâ.
Elu taţi – câ iţi zboru la elu
                                             si-alâxeaşti tu faptâ.
 
Sumu cubelu ascuru di cupaciu
muşcońiľi îľi adarâ unâ aureolâ pristi capu.
Ş-pali fudzimu.
Câ ţe antrisâri?
Tatâ orbu, s-hii isihu, di-avârliga nu easti ţiva.
Maşi ndzeanâ unâ steauâ
di ţerlu a ľei cu unâ lacrimâ di malmâ s-disparti.
 
Sumu frândzâ analti imnămu ma alargu,
                                                        tutu ma alargu.
Prici lăi
nâ ańiurdzescu torlu
şi imiri u mâcâ ţara
iu avemu câlcatâ ş-iu şiddzumu.
 
                                                                                              (Tu marea treaţiri – 1924)
 
De mână cu marele orb
(variantă)
 
Îl duc de mână prin păduri.
Prin ţară lăsăm în urma noastră ghicitori.
Din când în când ne odihnim în drum.
Din vânăta şi mocirloasa iarbă
melci jilavi i se urcă-n barbă.
 
Zic: Tată, mersul sorilor e bun.
El tace – pentru că-i e frică de cuvinte.
El tace – fiindcă orice vorbă la el
                                         se schimbă-n faptă.
 
Subt bolta aspră de stejar
ţânţari îi fac o aureolă peste cap.
Şi iar plecăm.
De ce a tresărit?
Tată orb, fii liniştit, în jur nu e nimic.
Doar sus o stea
de cerul ei c-o lacrimă de aur se desparte.
 
Subt frunze nalte mergem mai departe,
                                                   tot mai departe.
Dihănii negre
ne adulmecă din urmă
şi blânde mâncă ţărna
unde am călcat şi unde-am stat.
 
                                                                    (În marea trecere – 1924)
 
Thimsiri
 
Iu hii adzâ nu ştiu.
Vulturi triţea pritu Dumnidză prisupra
                                                      a noastrâ.
Aylisturu tu thimsiri, easti ahântu multu di-atumţea.
Pri cimili vecľi iu soarli iasi
                                           di-tu locu
mutritili a tali eara ńiri şi-analti dipu.
Ciuciurari di pirmithu si-anâlţa di-tu bradz.
Ocľiu ţi tuti ľi-achicâsea eara bara sântâ.
Tu mini şi-adzâ ninga si zburaşti ti tini.
Di-tu dzeanili di-ocľi, api moarti îńi chicâ.
Prindi vahi si-u taľi iarba,
prindi vahi si-u taľi iarba pri iu ai tricutâ.
Cu coasa a arnisiriľei pri-anumiru
tu-aţea di-tu soni nvirnari mi ţingu.
 
                                                                              (Tu marea treaţiri – 1924)
 
Amintire
 
Unde eşti astăzi nu ştiu.
Vulturi treceau prin Dumnezeu deasupra
                                                               noastră.
Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese
                                                           din pământ.
privirile tale erau albastre şi-nalte de tot.
Zvon legendar se ridica din brazi.
Ochi atotînţelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbeşte şi astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristeţe mă-ncing.
 
                                                                    (În marea trecere – 1924)
© George Vrana
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s