Tu 11 di marţu, si-ncl’isirâ 2 ańi di-anda Matilda Caragiu Marioțeanu dusi tu eta alantâ, ma nu dusi di dipu câ nâsâ armasi yie aoa tu <fumeal’ea a l’ei: cărțâli>. Ţi altu-ţiva di stihurili a l’ei si-azburascâ ma ghini ti aţea ţi avu cama marea şteari şi vreari ti limba a noastrâ armâneascâ?
Mira-ńi
Ńi si spusi-n yisu
tutâ tu-albi-nviscutâ
cu curunâ di neauâ
pi periľi-ľi pân-di padi
-nvârtiţ ş-di mesi
– s-nu ţiva di si-ncheadicâ? –
cu flori spinḑurati
ḑeanâ di ḑeanâ
cu peani aroşi
– minghiuşi di urecľi
cu vasilico tu nări
– ţi veardi, tora iarna!
cu pitrichi albi
curânda hiri-hiri
di ḑeaditi
cu buḑâli gľeţu
chitrusiti
„ Yinu!,” ḑâsi.
Eara mira-ńi.
Soarta-mi
Mi s-a arătat în vis
toată-n alb înveşmântată
cu cunună de nea
pe păru-i până jos
învârtit şi de mijloc
– nu cumva să se împiedice? –
cu flori spânzurate/ atârnate
geană de geană
cu fulgi roşii
– cercei de urechi
cu busuioc în nări
– ce verde, acum iarna!
cu caiere albe
curgând fire-fire
de degete
cu buzele gheaţă
împietrite
„Vino!,” zise.
Era soarta-mi.
*
Bisearica a mea
Bisearica a mea-i ţerlu.
Easti vimtulu ţi-adiľi
anamisa di mini şi-di Elu
fârâ muri
fârâ sturi
fârâ acupirimintu
cu inima-ńi câmbanâ
ţi s-frânḑi di bâteari
di vreari.
Bisearica a mea-i ţerlu,
cu aţili a mintiľei
spânticânda nioriľi
mi-alinu
ascapu di strańi
di oamińi
di pulbiri
di iţi s-traḑi pri-n padi.
Bisearica a mea…
easti ţerlu:
câ pi locu
easti acâţatu şi-ncruţiľeatu
hiľilu a Omlui.
Biserica mea
Biserica mea-i cerul.
Este vântul ce adie
între mine şi El
fără muri/ ziduri
fără turnuri
fără acoperământ
cu inima-mi clopot
ce se sparge bătând
de dragoste.
Biserica mea-i cerul,
cu acele minţii
spintecând norii
mă înalţ
scap de straie
de oameni
de pulberi
de orice se târăşte pe jos.
Biserica mea…
este cerul:
căci pe pământ
este prins şi-ncrucişat/ răstignit
fiul Omului.
*
Dhyeatâ ti hiľi-mea
Hiľea-ńi, vruta-ńi
Ţi nu ti feaţişi ni Yramusti
ni Samarina,
ni Hrupişti
ni Perivoli
Ţi nu biuşi ni apâ adusâ cu ghiumili
di la Dolţâ
di la fântâna alu Bucuvalâ
di-tu trâpiclu ali Veryini
Ţi nu ştii ţi va s-adzâcâ
ni ńelu di Aryos
ni pitâ tu sinii, cu circhelu coaptâ,
ni dzamă di pâni,
di dadâ armânâ adratâ,
ni bucuvalâ dulţi
şi niţi caşu cu umtu
Ţi nu-ai bâşatâ mânâ di omu auşu
di papu
di mumi tińisiti
cu mâńili hrisusiti
Ţi nu şidzuşi ascumtâ, s-ţ-aducâ isusitlu
Ţi nu ti-adraşi-nveastâ fârâ si-lu ştii bârbatlu
Ţi nu câ ştii ţi easti oclu’iulu cându algheaşti
di-ahâtâ aştiptari
şi di ahâtâ vreari…
Hiľea-ńi, birbicuşa-ńi,
zburdzlu-a meu di neauâ
ocľiu di mârdzeauâ
peru di aruseauâ
truplu di-aluneauâ
boaţi di pirdhyeauâ
Ţâni-ńi, ţâni mâna-ńi…
Diată pentru fie-mea
Fia-mi, vruta-mi
Care nu te-ai născut nici la Gramoste
nici la Samarina
nici la Hrupişti
nici la Perivoli
Care nu ai băut nici apă adusă cu ghiumele
de la Dolţă,
de la fântâna lui Bucuvală
din pârâiaşul Verginei
Care nu ştii ce înseamnă
nici miel de Argos
nici plăcintă la tavă, cu ţestul coaptă,
nici „zeamă de pâine,”
de mamă armână făcută,
nici „bucuvală” dulce
şi nici „caş cu unt”
Care n-ai sărutat mână de om bătrân
de bunic
de mame preacinstite
cu mâinile-aurite
Care nu ai stat ascunsă, să ţi (se) aducă
logodnicul
Care nu te-ai făcut mireasă fără să-l ştii
bărbatul
Care nici nu ştii ce înseamnă
ochiul când albeşte
de-atâta aşteptare
şi de atâta vrere…
Fia-mi, berbecuşa-mi,
bulzul meu de nea
ochiul de mărgea
părul de-arusea
trup de alunea
voce de turturea
Ţine-mi, ţine mâna-mi…
S-u aduţemu aminti deadunu!
Dhyeata 