Tag Archives: steliana gima

Steliana Gima: Întâlnire cu Hrisa si Areta

Dacă ar fi să pictez tabloul cu aromâni ai copilăriei mele, m-aş opri la două imagini: sărutatul mâinii bătrânilor ,indiferent de sex – asta la îndemnul mamei mele înainte de a-i întâlni – şi o a doua imagine ar fi cea cu “lâcumi”. Vorbitorii de limbă turcă stiu deja la ce mă refer, e vorba de un preparat dulce, rahatul.

Îndoliată, îmbrăcată în straie grele, tanti Haricla scotea din buzunarele rochiei bucăţi de rahat înfăşurate într-o batistă şifonată pe care le oferea copiilor. Era mereu pregătită cu ceva dulce, special pentru a-i bucura. Am beneficiat şi eu de o bucăţică, aveam vreo 5-6 ani în apartamentul matusii mele de pe Bd. Victoriei. Bătrânelor aromâne le plăceau vizitele : să facă şi să primească. Unde sunt acele farfurioare de cristal în care se servea dulceaţa cu un pahar de apă rece lângă ?

Cât despre sărutatul mâinii, nu e vorba decat despre imensul respect pe care aromânii îl au pentru bătrâni. Întotdeauna li se dădea dreptate şi trebuia să faci precum te îndrumau. Tanti Hrisa Caţaraiani îmi povestea cu prilejul întâlnirii cum bunica ei dădea directive în gospodărie pentru cei mai tineri ‘’din padi, bâgată’’, stând întinsă la pat. La fel obiceiul era, – îmi relatează aceeaşi doamnă -ca cel mai mic dintre fraţi să rămână cu părinţii şi să aibă sfântă grijă de ei. De aici cred că porneşte şi armonia în familie, de la respect. Acelaşi gest – sărutatul mâinii –  îl observăm şi la turco-tătarii din Techirghiol, numai că ei după ce sărutau mâna o duceau şi la frunte.

Demersul de a scrie despre aromânii din Techirghiol mă copleşeşte. Am hotărât să mă întâlnesc pur şi simplu cu oameni, martori ai unei istorii vii. Poartă încă cu ei trecutul tumultuos. Ascultându-le pe cele două doamne, îmi vine să scriu numai despre drum. Da, drum, drumuri… transhumanţa Veria-Avdela , cărvănăritul – transportul de bunuri cu căruţa şi cai -, colonizările în Cadrilaterul cu cele două judeţe Caliacra şi Durostor, apoi Dobrogea.

Drumul este iniţiere şi cunoaştere, lupta pentru supravieţuire, dar şi cântec şi voie-bună.În cărţi suntem numiţi „cărăuşii Balcanilor’’, aromânii asigurau transportul în peninsulă până la apariţia trenurilor. Având contact cu mai multe culturi, îşi lărgeau orizontul de cunoaştere, împrumutau gesturi şi cutume. Aşa, se vorbeşte azi despre aromânii poligloţi din trecut care vorbeau câte 5-6 limbi : turca, greaca, albaneza, greaca, româna sau bulgara.

Techirghiol 2012. O dimineaţă călduroasă de august, 5. Încotro s-o iau ? Pe cine să vizitez? Mă gândesc la familiile de aromâni din oraşul meu. Îmi vin în minte câteva nume : Guteanu, Ceară, Caţaraiani, Hagi-Masuri, Zamani, Gherase,Papu, Zdralea, Cealera, Cutova, Babanica, Pucichi,  Pavlicu, Ganera,Cuculici,Ghizari,Agurasti, Galavu, Armeanu,etc…Pe strada mea, vis-a-vis de şcoală stă familia Caţaraiani. Sper să o intalnesc pe tanti Hrisa. Nu am mai văzut-o de mult. îmi deschide uşa o femeie în negru toată, ce poartă pe chip urme de lacrimi. Soţul, Cociu Caţaraiani, s-a prăpădit acum 2 ani. „ Bâgăm measa di 2 ani’’ precizează dânsa, adică am făcut o pomană la 2 ani de la moarte. Aşa îmi amintesc de femeia văduvă la aromâni : sobră, rezervată, fără dorinţa de a mai ieşi în lume. Văduve chiar de tinere, aromâncele nu se mai recăsătoreau dedicându-se gospodăriei şi copiilor ce au ramas orfani de tată.

Vorbele mele sunt suficiente , iată povestea Hrisei Caţaraiani :

‘’M-am născut în 1935 în Gargalîk, Kiluc, Bulgaria. Când am venit în România, ne-am aşezat mai întâi în Mangalia unde am stat  din 1940 până în 1952 unde am avut casă din partea statului. Părinţii mei, Maria şi Sotir Cealera, s-au născut în Veria, Grecia. Tata purta nume grecesc, fiind botezat de grec. În 1928 au plecat spre Cadrilater, stabilindu-se acolo. Mama avea 18 ani. Numele ei de domnişoară era Agurasti. Eu mai aveam 4 fraţi. Bunicul din partea mamei era cărvănar, avea cai şi căruţă.Bunicul din partea tatălui era oier,  avea 4-500 oi. În Cadrilater nu aveam apă, căram apa de la izvor şi pentru animale în bidoane pe care le aşezam pe măgar.Din 1952 şi pănă în 1955 am stat în Sighişoara, unde am fost deportaţi. În 1955 am venit in Techirghiol, şi am locuit la surorile mamei.

Oraşul era ingrijit şi curat, gara de la cimitir era plină cu flori. L-am cunoscut şi pe preotul Antohi, un preot nemaipomenit care ajuta oamenii din oraş, înţelegător şi slujea foarte frumos.’’

Întâlnirea cu tanti Areta. Într-un bloc de pe str. Alexandru Puşkin, aveam s-o revăd pe tanti Areta. Prima dată observ vioiciunea ochilor si vigoarea trupului. Chipul este frumos şi pufos asemeni unui fulg de nea. La 84 ani, tanti Areta zburdă, plină de energie. Începem discuţia privind poze vechi încărcate de amintiri, poze pe care vi le prezentăm şi în monografie. Şi ne oprim la fotografiile cu mama ei, Maria Pavlicu Ceară – mireasă.(vezi fotografiile). Obiceiul era ca în ziua nunţii „nveasta” (mireasa) să fie îmbrăcată în alb „tu grondu albu” şi Luni, imediat după nuntă, ea se îmbrăca în „grondu” (un fel de rochie) negru. Curios… negru. Tanti Areta îşi aminteşte de nunta la aromâni : era un obicei ca părinţii  – încă de când copilul avea 11 ani – să se înţeleagă cu ceilalţi părinţi, viitorii cuscri asupra căsătoriei celor doi tineri. O altă metodă pentru căsătorie erau ‘’pruxinitele’’, peţitoarele. Nunta ţinea 7 zile. Joi se făceau ‘’culaţili’’ (colacii), înainte de nuntă. Vineri se lua zestrea, sâmbătă nunta la fată cu rudele fetei si duminică nunta la băiat unde se invitau ‘’buggeaţii’’ ,invitaţii propuşi de băiat din partea rudelor miresei. Luni se făcea ‘’ papara’’, familia miresei pregătea dulciuri şi se duceau la băiat acasă unde jucau şi cântau. Mireasa în timpul nunţii trebuia să fie foarte serioasă, nu zvăpăiată. Când o femeie naştea în comunitate, cel care făcea anunţul primea „sâhârichea”, adică bani pentru că a adus primul vestea. De obicei, copiii anunţau vestea cea bună. Dacă era băiat era şi mai bună. La botez, naşii participau la slujba religioasă, fără părinţii care aşteptau acasă. Naşii spuneau  în pragul uşii dupa momentul de la biserică : „l-am luat păgân şi vi l-am adus creştin”.

La înmormântare era jale mare. Femeile cântau „ mirghiloae”, cântece de jale şi pe loc compuneau versurile ce cuprindeau ipostaze din viaţa celui decedat. Areta Guteanu îşi aminteşte cum mama ei împreună cu sora, Caterina Hagi-Masuri boceau la înmormantarea fiului de 16 ani. Cântecul de jale suna cam asa : „s-a dus la primărie tatăl tău  şi în loc de acte de căsătorie i-au dat acte de înmormântare”.

Tanti Areta îşi aduce aminte mai departe de tata – mare , Apostol Ceară, care era „chihăie”, mare bogătaş. Era obiceiul la aromâni să investească în aur şi anume în „flurii” ( galbeni) sau „ vaftisi” bijuterii – medalion de aur în formă pătrată.

Areta Guteanu s-a născut în 1928 în Veria, Grecia. A ajuns din Grecia – în urma colonizării – în Caliacra, Bulgaria când avea numai 8 luni. În 1940, în urma schimbului de populaţie, ajunge in România. La Mangalia stau numai 3 luni, după care se stabilesc în Techirghiol.Ţine minte că în Techirghiol se formase o comisie care a hotărât ca aromânii să primească casele nemţilor.

Contextul istoric. Pentru a înţelege şi mai bine condiţiile istorice, politice care au dus la stabilirea aromânilor verieni în localitatea Techirghiol, reiau spre lectură anumite studii scrise de istorici, lingvişti, etnologi. Nici o referire punctuală la aromânii techirghioleni. În schimb găsesc nenumărate date despre colonizarea din Dobrogea. Mă opresc asupra primei cărţi cumpărată de mine chiar din librăria din Techirghiol  în 1994. Este vorba de « Macedoromânii pe văile istoriei » de către Nicolae Cuşa din care extrag urmatoarele informatii :

  • 1919-1922 războiul greco-turc. Urmează schimbul de populaţie între Turcia şi Grecia
  • 1 400 000 de greci din Turcia s-au refugiat in Grecia. Statul grec se află în imposibilitatea de a sprijini pe aceşti refugiaţi.
  • Aromânii din Veria au fost primii care au dorit să se mute în ţară . Miscarea era condusă de Gheorghe Celea, bunicul actorului Ion Caramitru.
  • 23 februarie 1923 se face un apel către România si guvernul României pentru intrarea aromânilor, înlesnirea transportului şi colonizarea lor.
  • 30 noiembrie 1924 are loc un Congres in Veria condus de G. Badralexi unde toti participantii cer emigrarea in România.
  • 26 Octombrie 1925 primul vapor romanesc « Iaşi » ajunge în România.
  • 13 iunie 1925 are loc colonizarea în Cadrilater prin hotărârea Consiliului de Miniştri.
  • 6553 de familii ajung în ţară
  • 1940 Cadrilaterul intră în componenţa Bulgariei

© Steliana Gima

Advertisements