Yioryos Seferis (1900-1971) poetu, eseistu, criticu literaru şi prozatoru di-anami tu literatura neogrâţeascâ. Scriitoru di prota simasie ti bârnulu di la 1930. Lu-amintă aţelu protu premiu Nobelu ti Grâţia.
Opera poeticâ: Erotikos loγos/ Zborlu di vreari, ; Strofi/ Cângheaua, 1931; I Sterna/ Cisterna, 1932; Mythistorima/ Pirmithu leyendaru, 1935; Imeroloγio katastromatos/ Jurnalu di bordu, I, 1940; II, 1945; III, 1955; Tetradio γimnasmaton/ Caietu di exerciţii, 1940; O Vasilias tis Asinis/ Vâsiľelu di Asini, 1938-1940; Tria kryfa poiimata/ Trei poemati ascumti, 1966.
Opera eseisticâ fu adunatâ tu Dokimes/ Eseuri douâ tomuri, 1974, tomlu 3, 1994.
Opera tu prozâ: Exi nyhtes stin Akropoli/ Şasi nopţâ pri Acropoli (romanu), 1974; Meres/ Dzâli, tu 6 tomuri (jurnalu personalu ti ańiľi 1925-1956); Jurnalu politicu, 2 tomuri, 1979, adunâ tu elu nyrâpseri di-tu bana di diplomatu, anamisa di ańiľi 1935-1952.
Tu cartea “Fărşeroţii” di Constantin Colimitra, tomu monoyraficu, editatu di Andrei Colimitra, tu Americâ, tu anlu 1986, u-aflămu mârtiria ti originea armâneascâ alu Yioryos Seferis. Ti originea armâneascâ a poetlui zburaşti tamamu cusurinlu a lui ţi avea vinitâ tu Americâ di Curceauâ.
Aryonafţâ
armânipseari di Yioryi Vrana
ti Constantin al’ Themeli
Şi suflitlu
ta si s-cunoascâ prindi s-mutreascâ
tu elu işişi (1).
Xenlu şi duşmanlu ľi-amu vidzutâ tu yilie.
Eara ficiori buni, oaspiţ, nu grea
necâ di curmari, necâ di seati, necâ di-ngľeţu.
Avea purtaticlu a cupaciloru şi a chimatiloru
cari li aproachi vimtulu ş-ploaia,
cari aproachi noaptea şi soarli,
fârâ si si-alâxeascâ tu alâxeari.
Eara ficiori buńi; dzâli cu-aradha
asuda pristi lupăţ, cu ocľiľi aplicaţ,
adiľindalui dupâ ritmo
şi sândzili a loru aruşea unâ cheali imirâ.
Unâoarâ cântarâ, cu ocľiľi aplicaţ
tricândalui ninga nisia pondâ, cu hiţi,
tu amurdzitâ, naparti di Caplu a Câńiloru
cari alatrâ.
Macâ easti si şi-u cunoascâ sinea, dzâţea,
prindi s-mutreascâ tu a lui suflit, dzâţea
şi lupăţli u agudea hrisafea ali amari
tu-amurdzitâ.
Alâsămu dinâpoi, multi capuri, multi nisii,
amarea cari da tu altâ amari, piscăruşi (2) ş-vuli.
Nâscântiori muľeri dipirati
zghilea tu peri dupâ ficiuriţľi a loru chirduţ
şi alti azdisiti lu câfta marili Alexandru
ş-doxi ngrupati tu ahândińili ali Asie.
U-arcămu angura la mealurili mplini di ńiurismili
a noaptiľei,
di ţiuratu di puľi, di izvuri ţi ţi-alasâ tu pălńi
thimisirea a unâľei mări hârsiri.
Ma nu s-bitisea câlâtoriili.
Suflitli a loru si-adrarâ unâ cu lupăţli,
cu faţa solemnâ a prorâľei (3),
cu torlu a timonâľei,
cu apa ţi lâ scrupsea prosuplu.
Oaspiţľi chirurâ un’ câti un’
cu câpăchili di-ocľi ncľisi. Iara lupăţli
lu-aspunu loclu iu dormu tu-arinâ. (4)
Vârnu nu-ľi mata ştie. Ndriptati.
Argonauţi
traducere de George Vrana
pentru Konstantinos Themelis
Şi sufletul
ca să se cunoască trebuie să privească
în el însuşi. (5)
Străinul şi duşmanul i-am văzut în oglindă.
Erau băieţi buni, camarazi, nu strigau
nici de oboseală, nici de sete, nici de frig.
Aveau obiceiul copacilor şi al valurilor
care acceptă vântul şi ploaia,
care acceptă noaptea şi soarele,
fără să se preschimbe în schimbare.
Erau băieţi buni, zile întregi
transpirau peste vâsle,
cu ochii plecaţi,
respirând ritmic
şi sângele lor înroşea o piele supusă.
Cândva au cântat, cu ochii plecaţi
trecând pe lângă insula pustie, cu smochini,
în amurg, dincolo de Capul Câinilor
care latră.
Dacă e să-şi cunoască sinele, spuneau,
trebuie să privească în propriul suflet, spuneau
şi vâslele loveau aurul mării
în amurg.
Am lăsat în urmă multe capuri, multe insule,
marea care dă-n altă mare, pescăruşi şi peceţi.
Uneori, nefericite femei
strigau după copiii lor pierduţi
şi altele exaltate îl căutau pe marele Alexandru
şi glorii îngropate în adâncurile Asiei.
Am ancorat la ţărmurile pline de miresmele
nopţii,
de ciripit de păsări, de izvoare ce-ţi lasă în palme
amintirea unei mari fericiri.
Dar călătoriile nu se sfârşeau.
Sufletele lor s-au confundat cu vâslele,
cu înfăţişarea solemnă a prorei,
cu dâra cârmei,
cu apa ce le-a spulberat chipul.
Camarazii s-au stins rând pe rând
cu pleoapele închise. Iar vâslele
arată locul unde dorm în nisipuri (6).
Nimeni nu-i mai ştie. Dreptate.
ΑΡΓΟΝΑΥΤΕΣ
Καὶ ψυχὴ
εἰ μέλλει γνώσεσθαι αὐτὴν
εἰς ψυχὴν
αὐτὴ βλεπτέον:
τὸν ξένο καὶ τὸν ἐχθρὸ τὸν εἴδαμε στὸν καθρέφτη.
Ἤτανε καλὰ παιδιὰ οἱ σύντροφοι, δὲ φωνάζαν
οὔτε ἀπὸ τὸν κάματο οὔτε ἀπὸ τὴ δίψα οὔτε ἀπὸ τὴν παγωνιά,
εἴχανε τὸ φέρσιμο τῶν δέντρων καὶ τῶν κυμάτων
ποὺ δέχουνται τὸν ἄνεμο καὶ τὴ βροχὴ
δέχουνται τὴ νύχτα καὶ τὸν ἥλιο
χωρὶς ν᾿ ἀλλάζουν μέσα στὴν ἀλλαγή.
Ἤτανε καλὰ παιδιά, μέρες ὁλόκληρες
ἵδρωναν στὸ κουπὶ μὲ χαμηλωμένα μάτια
ἀνασαίνοντας μὲ ρυθμὸ
καὶ τὸ αἷμα τοὺς κοκκίνιζε ἕνα δέρμα ὑποταγμένο.
Κάποτε τραγούδησαν, μὲ χαμηλωμένα μάτια
ὅταν περάσαμε τὸ ἐρημόνησο μὲ τὶς ἀραποσυκιὲς
κατὰ τὴ δύση, πέρα ἀπὸ τὸν κάβο τῶν σκύλων
ποὺ γαβγίζουν.
Εἰ μέλλει γνώσεσθαι αὐτήν, ἔλεγαν
εἰς ψυχὴν βλεπτέον, ἔλεγαν
καὶ τὰ κουπιὰ χτυποῦσαν τὸ χρυσάφι τοῦ πελάγου
μέσα στὸ ἡλιόγερμα.
Περάσαμε κάβους πολλοὺς πολλὰ νησιὰ τὴ θάλασσα
ποὺ φέρνει τὴν ἄλλη θάλασσα, γλάρους καὶ φώκιες.
Δυστυχισμένες γυναῖκες κάποτε μὲ ὀλολυγμοὺς
κλαίγανε τὰ χαμένα τους παιδιὰ
κι ἄλλες ἀγριεμένες γύρευαν τὸ Μεγαλέξαντρο
καὶ δόξες βυθισμένες στὰ βάθη τῆς Ἀσίας.
Ἀράξαμε σ᾿ ἀκρογιαλιὲς γεμάτες ἀρώματα νυχτερινὰ
μὲ κελαηδίσματα πουλιῶν, νερὰ ποὺ ἀφήνανε στὰ χέρια
τὴ μνήμη μιᾶς μεγάλης εὐτυχίας.
Μὰ δὲν τελειῶναν τὰ ταξίδια.
Οἱ ψυχές τους ἔγιναν ἕνα με τὰ κουπιὰ καὶ τοὺς σκαρμοὺς
μὲ τὸ σοβαρὸ πρόσωπο τῆς πλώρης
μὲ τ᾿ αὐλάκι τοῦ τιμονιοῦ
μὲ τὸ νερὸ ποὺ ἔσπαζε τὴ μορφή τους.
Οἱ σύντροφοι τέλειωσαν μὲ τὴ σειρά,
μὲ χαμηλωμένα μάτια. Τὰ κουπιά τους
δείχνουν τὸ μέρος ποὺ κοιμοῦνται στ᾿ ἀκρογιάλι.
Κανεὶς δὲν τοὺς θυμᾶται. Δικαιοσύνη.
(1) Platonlu, Alchiviadlu, 133.
(2) Piscăruşu – seagull tu limba anglicheascâ.
(3) Prorâ, di-tu latinesculu prora. Easti partea di dininti la unâ câravi. Prora easti unâ cu neogrâţesculu πρόβα.
(4) Odhiseea, 75 – 78.
(5) Platon, Alcibiade, 133.
(6) Odiseea, 75 – 78.
© George Vrana
Dhyeata 